Imprimare

Noul presedinte al Societatii de Neuropatie Diabetica este conf dr Ioan Andrei Veresiu

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Adunarea generala a Societatii de Neuropatie Diabetica si-a ales, la Sinaia, Comitetul Director si noul presedinte, conf.dr. Ioan Andrei Veresiu, reputat diabetolog, cu o vasta experienta in problematica neuropatiei diabetice si a piciorului diabetic.

”La inceput de mandat, imi doresc ca tot mai multi specialisti implicati in managementul neuropatiei diabetice sa devina membrii ai societatii, sa realizam studii clinice care sa aprofundeze cercetarea in cadrul acestei patologii si sa dezvoltam o stransa colaborare internationala, cu lideri de opinie din strainatate, specializati pe neuropatia diabetica. De asemenea, in filosofia Societatii de Neuropatie Diabetica, este extrem de importanta relatia cu asociatiile de pacienti din sfera de activitate. Dorim sa realizam impreuna cu acestea proiecte de educatie in domeniu, ca prin intermediul acestora, sa putem preveni aceasta complicatie a diabetului zaharat si sa crestem calitatea vietii persoanei cu neuropatie diabetica”, a declarat conf.univ.dr. Ioan Andrei Veresiu, noul presedinte al Societatii de Neuropatie Diabetica.

Prevalenta si incidenta crescuta a acestei complicatii a impus un plan de actiune care sa integreze o atitudine comuna, coordonata si reglementata de colaborare intre diabetologi, neurologi, chirurgi, medicii de familie si persoanele cu neuropatie diabetica.

In acest sens, Societatea de Neuropatie Diabetica si-a propus ca prin activitatile sale sa dezvolte programe prin care sa ofere acoperire adecvata, grija si tratament persoanelor cu neuropatie diabetica si sa creasca gradul de constientizare referitor la aceasta afectiune in randul populatiei. De asemenea, un alt obiectiv al societatii este acela de a incuraja gasirea de resurse pentru cercetarea in domeniu, intelegerea cauzelor neuropatiei diabetice si dezvoltarea de terapii cat mai eficiente.

”Este extrem de important ca problemele legate de neuropatia diabetica sa fie prioritizate si privite interdisciplinar, cu profesionalism. Educatia persoanelor cu diabet este esentiala pentru prevenirea, intarzierea aparitiei si incetinirea evolutiei neuropatiei diabetice, in conditiile in care aceasta complicatie nu poate fi vindecata. Societatea de Neuropatie Diabetica doreste sa se implice in eficientizarea managementului acestei afectiuni fiind, de asemenea, si punctul de intalnire si dialog pentru specialistii implicati in problematica neuropatiei diabetice”, a mai declarat conf.univ.dr. Ioan Andrei Veresiu, presedinte Societatea de Neuropatie Diabetica.

In perioada 17-20 iulie 2013 a avut loc la Sinaia cea de-a treia editie a scolii de Vara Neurodiab, curs organizat de Societatea de Neuropatie Diabetica pentru medicii rezidenti si tinerii specialisti.

Scoala de Vara Neurodiab 2013, un eveniment stiintific organizat de Societatea de Neuropatie Diabetica, a adus in atentia participantilor teme de interes privind practica clinica a acestei afectiuni, precum si neuropatia diabetica in relatia cu sistemul nervos central.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Noul-presedinte-al-Societatii-de-Neuropatie-Diabetica-este-conf-dr-Ioan-Andrei-Veresiu_19034/

lauff lautf laurf