Imprimare

Spitalele de stat - regii autonome, societati comerciale de stat sau ONG-uri

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Pana in 2015, spitalele de stat pot deveni regii autonome, societati comerciale de stat sau ONG-uri, conform proiectului pus marti in dezbatere publica de Ministerul Sanatatii.

“Urmarim scoaterea spitalelor publice din categoria institutiilor publice bugetare, flexibilizarea cadrului lor de functionare si încurajarea găsirii de solutii manageriale pentru o activitate mai eficienta”, a spus ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, in cadrul unei conferinte de presa.

Toate unitatile spitalicesti vor ramane spitale de stat si vor fi conduse de un consiliu de administratie, managerul de spital devenind si presedintele la consiliul de administratie.

Avantajele acestui proiect pilot sunt: toate spitalele publice vor primi statutul de utilitate publica si vor putea beneficia de fonduri bugetare; ele vor putea sa se inregistreze ca platitor de TVA si deducerii TVA-ului din achizitii, diminuand costurile si majorand bugetul; ele pot face imprumuturi financiare si isi pot constitui un fond propriu de dezvoltare.

In momentul de fata, proiectul pus in dezbatere publica include 12 spitale pilot, la nivel national. Ele vor fi evaluate la sase si noua luni, iar in urma acestor evaluari, se vor trage concluzii, inlcluzand si corectarea legii, astfel incat la sfarsitul anului 2015, proiectul sa fie aplicat in toate spitalele publice din Romania.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Spitalele-de-stat---regii-autonome_-societati-comerciale-de-stat-sau-ONG-uri_19238/

lauff lautf laurf