Sistemul medical din Turcia, un model pentru cel romanesc
Salarizarea medicilor in functie de performanta si aplicarea unui model de conducere a spitalelor similar cu cel din mediul privat au fost decisive pentru succesul reformelor in domeniul sanitar din Turcia, aspecte discutate joi de ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu (foto), cu omologul sau turc Mehmet Müezzinoglu, conform Agerpres.
In cadrul intrevederii, cei doi oficiali au impartasit experientele din cele doua tari in gestionarea sistemului sanitar si provocarile in reformarea si dezvoltarea acestuia.
Astfel, printre schimbarile care au produs efecte in sistemul medical din Turcia s-au numarat salarizarea medicilor in functie de performanta, ceea ce a permis cresterea veniturilor acestora, aplicarea unui nou model de conducere a spitalelor similar celui din mediul privat, precum si dezvoltarea infrastructurii sanitare, inclusiv prin parteneriate public-private.
“Experienta turca va fi utila in elaborarea normelor de aplicare si implementarea proiectelor de lege ale Ministerului Sanatatii privind cresterea veniturilor medicilor si echipelor de medicale si statutul spitalelor”, conform unui comunicat de presa al Ministerului Sanatatii.
Cele doua parti au convenit sa continue schimbul de experienta si sa colaboreze in domeniul crearii de parteneriate public-private si al medicinei de urgenta.
Partea turca a inaintat ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, invitatia de a efectua o vizita oficiala in Turcia, care a fost acceptata, urmand ca data deplasarii sa fie agreata ulterior.
Sursa: PaginaMedicala.ro