Cultura nutritionala populationala, una din temele conferintei Sanatate prin Alimentatie
In cadrul editiei a III-a a Conferintei Nationale "Sanatate prin Alimentatie", se va vorbi despre subiecte legate de cultura nutritionala populationala.
Conferinta aduce in dezbatere si subiecte legate de actualitati si controverse in nutritie dar si despre rolul alimentatiei in diverse patologii.
Temele vor fi centrate atat pe importanta alimentatiei sanatoase in pastrarea starii de sanatate, cat si pe corelarea alimentatiei cu anumite afectiuni, cu precadere obezitate, diabet, boli cardiovasculare, dislipidemii, nefropatii, boli gastroenterologice si hepatopatii. De asemenea, in cadrul manifestarii va fi prezentata si problematica tulburarilor de comportament alimentar.
Statisticile sunt ingrijoratoare si arata ca 70% din vizitele medicale sunt cauzate de o alimentatie nesanatoasa. Consumul in exces de grasimi saturate si trans, sare si dulciuri, si a sedentarismul provoaca anul moartea a 14 milioane de oameni, conform Declaratiei Politice a Organizatiei Natiunilor Unite din septembrie 2011.
Conferinta va fi organizata sub egida Academiei Romane si va reuni medici de renume romani, ca: Acad. Maya Simionescu, directorul Institutului National de Biologie si Patologie Celulara “Nicolae Simionescu” si prof.univ.dr. Nicolae Hancu, membru de onoare al Academiei Romane. Ea va avea loc la Bucuresti, pe 26 octombrie.
„Alimentatia sanatoasa este un element important pentru starea de bine si actioneaza ca un scut impotriva bolilor. Trebuie sa luam in calcul nutritia echilibrata, evitarea sedentarismului si cultivarea deprinderilor sanatoase in domeniul nutriției. Acestea sunt elementele care duc la o stare de sanatate buna”, sustine prof. univ. dr. Nicolae Hancu, membru de onoare al Academiei Romane.
Inscrierile pentru pentru aceasta editie se fac pe site-ul evenimentului. Participarea este gratuita si creditata cu puncte EMC, pe baza inscrierii.
Sursa: PaginaMedicala.ro