Imprimare

Noi mutatii genetice in cazul colangiocarcinomului, descoperite de specialisti romani si straini

Adaugat in Stiri din domeniul medical

O echipa de cercetatori romani a descoperit patru tipuri de mutatii genetice in aparitia si evolutia colangiocarcinomului, impreuna cu specialisti din Singapore si SUA, conform prof. dr. Irinel Popescu.

Descoperirea celor patru gene – BAP1, ARID1A, BPRM1 si IDH1/IDH2 - a fost publicata in doua studii, in Nature Genetics, jurnal medical de elita. Astfel, s-a facut un studiu al mutatiilor genetice care apar in tumorile maligne de ficat la populatia vestica (deci si romaneasca), comparativ cu cele care apar la asiatici.

S-a constatat ca mutatiile genetice difera; astfel, in Asia, aceste mutatii apar din cauza unor paraziti specifici prezenti in raurile aisatice, a spus prof. dr. Irinel Popescu.

Mai nou, se vorbeste despre heterogenitatea cancerului, iar cauzele difera pentru aparitia acestei boli, a tinut sa precizeze prof. dr. Irinel Popescu, cel care a coordonat echipa de cercetatori romani.

De asemenea, importanta descoperirilor genelor mutante consta in:
- tratarea diferentiata a bolnavilor, in functie de gena dezvoltata;
- diagnosticarea precoce, in urma depistarii acestor gene;
- descoperirea tintelor terapeutice noi, prin proiectarea unor tratamente specifice;
- stabilirea factorilor prognostici.

Deocamdata nu se poate vorbi despre depistarea din timp a acestor tipuri de gene, deci nu se poate face profilul genetic pentru acest tip de cancer, dar aceasta este deja o a doua etapa a cercetarii. Oamenii de stiinta romani si straini au facut un prim pas in lupta contra colangiocarcinomului; de aici, se vor realiza si terapii noi, dar si metode de diagnosticare precoce a bolii.

La aceste studii, a participat echipa prof. dr. Irinel Popescu, din partea Academiei de Stiinte Medicale, in parteneriat cu Institutul Clinic Fundeni, la nivel national. Echipa romaneasca s-a alaturat echipelor din SUA si Singapore (coordonata de prof. Bin Teh), in cadrul Consortiului International pentru Studiul Cancerului.

Echipa romaneasca a fost formata din: dr. Simona Dima, dr. Sorin Alexandrescu si doctoranda Anca Nastase, coordonator fiind prof. dr. Irinel Popescu.

“(Studiul n.r.) A fost realizat de doua echipe simultan, noi fiind parteneri in ambele echipe: o echipa din Statele Unite si o echipa din Singapore”, a spus prof. dr. Irinel Popescu.

In continuare, echipa prof. univ. dr. Irinel Popescu are o colaborare cu cercetatorii din Singapore si o sa sudieze genele in cazul cancerului de pancreas.
 

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Noi-mutatii-genetice-in-cazul-colangiocarcinomului_-descoperite-de-specialisti-romani-si-straini_19332/

lauff lautf laurf