Imprimare

Irimia: “Radioterapia este copilul orfan al Oncologiei”

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Un Program de Oncologie bine conturat si finantat este absolut necesar, la nivel national, in conditiile in care Radioterapia nu este inclusa in ziua de astazi in Programul de Oncologie existent, a spus Cezar Irimia, presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

“Ne dorim un program real de Oncologie, care sa cuprinda si Radioterapia. Acum, Radioterapia este undeva anexata, atasata, e o remorca la Programul de Oncologie, care nu e un Program de Oncologie, este unul de Chimioterapie”, conform lui Cezar Irimia.

Din cauza lipsei unui astfel de program, pacientii au cel mai mult de suferit.“Problemele sunt multiple in Radioterapie si sansele pacientilor scad, pentru ca in Romania, Radioterapia satisface doar 12-15% din necesar, chiar cu unitatile private aparute. De aceea cred ca este bine ca un program foarte bine conturat, dar si finantat corespunzator este imperios necesar in anul care vine”, a adaugat Cezar Irimia.

Problema Radioterapiei se simte atat la nivelul de aparatura medicala, unde la nivel national exista 12 aparate de radioterapie, dar si la nivelul personalului medical, Romania avand foarte putini medici specialisti in Radioterapie, comparativ cu numarul de pacienti.

“E un numar foarte mic de aparate la nivel national, 12 pana in momentul acesta. Probabil ca este nevoie de un nou program de radioterapie”, a spus dr. Anca Croitoru, medic specialist Radioterapie, de la Spitalul Clinic Municipal de Urgenta din Timisoara.

Pentru satisfacerea tuturor cerintelor, este nevoie de 60 de aparate de radioterapie la nivel national.
“Vorbim aici si de personal medical, de medici radioterapeuti. In ultimii ani, nu au mai existat la Rezidentiat locuri pe Radioterapie, ultimii care au terminat, toti sunt in strainatate. Fizicieni medicali nu exista, se tot imprumuta de la un centru la celalalt. Este nevoie de o strategie la nivelul Ministerului Sanatatii”, a adaugat dr. Anca Croitoru.

In general, pe sectia de Oncologie exista 48 de mi de cadre medicale, jumatate fata de cat ar fi nevoie.
“Avem un deficit de 40 de mii de cadre medicale si medici In Romania in acest moment. (...) Daca nu vom avea grija de medicii nostri, de personalul medical din Ro si daca nu vor fi remunerati la timp si foarte repede, nu vom mai avea nicio sansa ca pacienti, chiar daca vom avea medicamentele necesare”, a aduagat Cezar Irimia.
Presedintele FABC a tinut sa sublinieze ca “Radioterapia este copilul orfan al Oncologiei in acest moment”.

In privinta bugetului pentru anul viitor, Ciprian Bogdan, vicepresedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate a spus ca Oncologia primeste cei mai multi bani din partea Casei.

“Bugetul este in continua crestere din partea Casei Nationale, Oncologia are cel mai important loc in ponderea bugetara a Casei”, a spus vicepresedintele CNAS, Ciprian Bogdan.

Bolnavii de cancer, la nivel mondial

La nivel mondial, 60 de milioane de decese apar anual, ca urmare a cancerului, a tinut sa precizeze dr. Marius Geanta.

“Numarul de cazuri de cancer s-a dublat in ultimii 25 de ani la nivel global, iar predictiile arata ca pana in anul 1930, deci in urmatorii 16 ani, vom asista la o noua dublare a numarului de cazuri de cancer”, a mai spus dr. Geanta.

Jumatate din cei care mor de cancer nu ajung la varsta de 60 de ani, iar 20% dintre decese apar
Sunt patru paliere de interes in ceea ce priveste cancerul: preventia, tratamentul, vindecarea si paliatia.
 

Autor: Iuliana-Maria Vişan

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Irimia_-_Radioterapia-este-copilul-orfan-al-Oncologiei__19371/

lauff lautf laurf