Medicul de familie - Practician si manager
In perioada 12-14 decembrie, va avea loc a III-a editie a Conferintei Regionale “Medicul de familie – Practician si manager”, la Bucuresti.
Editia din acest an a Conferintei Regionale isi propune sa aduca in atentia participantilor subiecte incitante referitoare la medicina de familie precum Neurologia si psihiatria pentru medicul de familie, Pediatria, dar si Ziua patronatului, cu o tematica extramedicala.
In cadrul Conferintei Regionale “Medicul de familie – Practician și manager”, sunt organizate zece ateliere practice si vor fi sustinute peste douazeci de prezentari si dezbateri.
Pe parcursul celor trei zile de dezbateri vor sustine prezentari importanti reprezentanti ai medicinei de familie si psihologi de renume, printre care dr. Oana Sever- Cristian, membru al Societatii Nationale de Medicina Familiei, Cristina Isar, presedintele Centrului National de Studii pentru Medicina Familiei, conf. univ. dr. Dana Craiu, membru in cadrul Societatii Europene de Neurologie Pediatrica si conf. dr. Monica Luminos, sef secti de Pediatrie in cadrul Institutului „Matei Bals”.
Prof. univ. Valeriu Stoica va sustine, joi, 12 decembrie, sesiunea “Malpraxis Medical – noi repere legislative”. Prelegerea, care va avea loc joi 12 decembrie 2013, la ora 17.30, este urmata de sesiune de intrebari si raspunsuri.
La conferinta vor fi prezenti si producatorii si distribuitorii de medicamente, care vor prezenta noutatile existente pe piata de profil.
Conferinta va fi marcata, totdata, de organizarea Balului Medicilor de Familie, eveniment dedicat liderilor, factorilor de decizie și profesionistilor in domeniul medical. In cadrul Balului va avea loc lansarea Agendei Medicului de Familie 2014 si vor fi decernate Premiile de Excelenta 2013 in medicina de familie.
Evenimentul este organizat de Asociatia Medicilor de Familie Bucuresti impreuna cu Patronatul Medicilor de Familie Bucuresti-Ilfov.
Sursa: PaginaMedicala.ro
Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/_Medicul-de-familie---Practician-si-manager__19462/