Imprimare

Premiere medicale romanesti, in 2013

Adaugat in Stiri din domeniul medical

In spitalele romanesti au avut loc, in acest an, numeroase premiere medicale, printre interventii numarandu-se o procedura de fotocoagulare cu laser a anastomozelor placentare care a schimbat cursul vietii unor gemeni aflati inca in uterul mamei, dar si inlocuirea unei valve aortice calcificate la inima unei paciente de 72 de ani, scrie Agerpres.

La inceputul anului, specialistii urologi de la Spitalul Clinic Judetean Mures au realizat primele implanturi de sfinctere urinare la pacienti care sufera de incontinenta urinara severa. Interventiile s-au realizat sub indrumarea medicului primar Calin Chibelean, sef de lucrari la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures.

Una din trei femei se confrunta de-a lungul vietii cu aparitia fibroadenomului mamar si este supusa unei biopsii. Suferinta fizica si psihica provocata de aceasta afectiune a fost stopata si prin introducerea, pentru prima data in Romania, in luna martie a unei noi metode de tratament - crioablatia.

In luna aprilie, reprezentantii Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr.T.Popa” din Iasi au anuntat infiintarea, in premiera nationala, a Departamentului de Oncogenetica, a carei activitate este bazata pe diagnosticul molecular si monitorizarea medicala a persoanelor cu predispozitie ereditara la cancer.

O interventie chirurgicala in premiera nationala a fost realizata in luna mai de o echipa mixta romano-austriaca la Centrul de Chirurgie Urologica si Transplant Renal Fundeni. Prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, seful centrului, a explicat ca a fost vorba despre o procedura chirurgicala de neuromodulare a tractului urinar inferior, ca modalitate de tratament complex al incontinentei urinare prin imperiozitate, refractara la tratamentul clasic.

Procedura consta in implantul la nivelul nervilor sacrati S3 a doi electrozi, cuplati ulterior cu un generator de impulsuri electrice, ce regleaza activitatea nervoasa, senzoriala si motorie a vezicii urinare, reducand frecventa mictiunilor si imbunatatind continenta urinara a pacientilor ce prezinta aceasta patologie.

In luna iulie, la Bucuresti, la Spitalul Baneasa, a fost realizata o procedura de fotocoagulare cu laser a anastomozelor placentare care a schimbat cursul vietii unor gemeni identici aflati inca in uterul mamei. Bebelusii fusesera diagnosticati cu sindrom transfuzor-transfuzat, o conditie rara in care se produce transferul de sange de la un fat la celalalt prin intermediul placentei comune.

Fotocoagularea laser a anastomozelor placentare este o metoda de tratament state-of-the-art care are ca scop deconectarea vaselor de sange comune dintre gemeni, oprindu-se astfel transferul anormal de sange dintre ei. Afectiunea poate fi fatala pentru unul sau ambii copii sau poate avea consecinte severe, cum ar fi paralizia cerebrala. Interventia fetala minim-invaziva a durat doua ore si a fost efectuata de dr. Hadi Rahimian, medic primar obstetrica-ginecologie, unul dintre putinii medici din tara care efectueaza operatii intrauterine.

Specialistii Clinicii de chirurgie cardiovasculara a Universitatii de Vest ''Vasile Goldis'' Arad au realizat, in luna august, in premiera, inlocuirea unei valve aortice calcificate la inima unei bolnave de 72 de ani.

Spre finalul anului, la Cluj, la Institutul Regional de Gastroenterologie si Hepatologie “O. Fodor”, s-a facut o interventie medicala endoscopica in cazul unei boli rare a esofagului. Medicul Marcel Tantau declara ca interventia a fost facuta pentru tratarea unei boli rare a esofagului, Achalazia, care pana in prezent se facea prin sedinte endoscopice repetate de dilatare a esofagului cu un balonas sau in operatie chirurgicala laparoscopica.
 

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Premiere-medicale-romanesti_-in-2013_19492/

lauff lautf laurf