Vaccin nazal impotriva tusei convulsive, testat cu succes pe oameni
Un vaccin nazal impotriva tusei convulsive, din care o singura doza ar putea fi suficienta pentru a proteja bebelusii sub sase luni, a fost testat cu succes pe oameni, potrivit unui studiu preliminar publicat in revista stiintifica online Plos One, anunta Agerpres.
Patologie respiratorie foarte contagioasa care se traduce prin accese de tuse violenta, tusea convulsiva, de origine bacteriana, continua sa afecteze zeci de milioane de persoane si sa fie la originea a aproximativ 300.000 de decese in fiecare an in lume, in special la bebelusii care sunt prea mici pentru a fi imunizati prin actualele vaccinuri.
Tusea convulsiva a revenit de cativa ani in mai multe tari occidentale ca SUA, Australia, Marea Britanie si Franta. Genetic modificat si special conceput pentru o administrare nazala, vaccinul experimental a fost elaborat de o echipa de cercetatori europeni in cadrul unui consortiu european administrat de cercetatori de la Inserm.
Camille Locht, coordonator al proiectului...