Departamentul de interventii in situatii de urgenta din cadrul MAI va fi condus de Arafat
Premierul Victor Ponta a declarat ca Guvernul va infiinta, prin ordonanta de urgenta, un Departament de interventii la situatii de urgenta, care va fi condus de catre dr. Raed Arafat, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, si va functiona in cadrul Ministerului de Interne, scrie Mediafax.
Departamentul de interventii in situatii de urgenta, care va avea atributii legale de coordonare a unor forte si din alte ministere.
"Pe baza a ceea ce am constatat in aceste zile, maine (n.r. miercuri, 29 ianuarie), in sedinta de guvern, vom adopta o ordonanta de urgenta pentru constituirea unui Departament de interventii la situatii de urgenta, aici, in cadrul Ministerului de Interne, dar cu capacitate legala de a coordona forte si din alte ministere, in asa fel incat sa nu mai pierdem timp si energie cu prea multe lucruri birocratice", a anuntat Ponta, prezent la Ministerul de Interne.
Premierul a anuntat, saptamana trecuta, ca Guvernul va modifica actualul sistem de coordonare a institutiilor in situatii de urgenta. Astfel, vor exista doua tipuri de comitete de urgenta, respectiv unul care sa se refere la intemperii, unde ministrul Administratiei impreuna cu autoritatile locale si alte institutii trebuie sa aiba proceduri foarte clare si capacitate de interventie, si unul pentru situatii de urgenta, coordonat de vicepremierul pentru Ordine Publica si Siguranta Nationala, impreuna cu Ministerul de Interne, Ministerul Sanatatii, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si alte autoritati, care sa functioneze mult mai bine sub autoritatea unei singure persoane.
Sursa: PaginaMedicala.ro