Imprimare

Studiu: O membrana cardiaca artificiala ar putea mentine la nesfarsit bataile inimii

Adaugat in Stiri din domeniul medical

O membrana elastica si subtire, creata cu ajutorul unei imprimante 3D, care, teoretic, ar putea mentine bataile inimii la nesfarsit si preveni infarctul, a fost pusa la punct de cercetatorii americani, scrie Mediafax.

Membrana este elastica si subtire, conceputa astfel incat sa acopere inima ca o manusa, fiind prevazuta cu electrozi subtiri care monitorizeaza functia cardiaca, iar proprietatile sale au fost testate pe o inima de iepure, in conditii de laborator, informeaza dailymail.co.uk.

Cercetatorii americani de la Universitatea Urbana-Champaign din Illinois si de la Universitatea din Washington, care au publicat rezultatele cercetarii in revista Nature, spera ca, peste 10 - 15 ani, vor reusi sa previna infarctul folosind membrana revolutionara pe inimile umane.

Echipa de cercetatori a reusit sa realizeze o membrana potrivita pentru inima unui iepure dupa ce au scanat prin mijloace computerizate suprafata acesteia, realizand ulterior un mulaj al membranei.

Dupa ce au creat membrana, au prevazut-o cu o retea de electrozi, care interactioneaza cu restul corpului, pentru a regla bataile inimii. "Acest pericard artificial este controlat cu ajutorul unor dispozitive de inalta precizie, care simt si interactioneaza cu inima in diferite moduri, relevante pentru cardiologia clinica", a afirmat cercetatorul John Rogers.

Acesti senzori monitorizeaza miscarea tesutului inimii, utilizand semnalele pe care sistemul nervos le trimite in mod normal inimii pentru a regla pulsul. Aceasta metoda permite dispozitivului sa mentina bataile inimii chiar si atunci cand o persoana sufera de aritmie sau are infarct.

"Cand detecteaza un eveniment potential catastrofal, precum un atac de cord sau aritmie, dispozitivul poate aplica o terapie de inalta definitie. Acesta poate aplica stimuli, stimuli electrici, din diferite puncte ale dispozitivului, intr-un mod optim, astfel incat sa opreasca aritmia si sa impiedice moartea cardiaca subita.", a declarat inginerul biomedical Igor Efimov postului public din St. Louis.

 

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Studiu_-O-membrana-cardiaca-artificiala-ar-putea-mentine-la-nesfarsit-bataile-inimii_19672/

lauff lautf laurf