Imprimare

Problematica bolnavilor de cancer, discutata in Parlamentul European

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Alianta Pacientilor Cronici din Romania (APCR), in parteneriat cu Platforma Europeana de Dezvoltare si cu sprijinul Ciprian Tanasescu, europarlamentar, a fost organizata o dezbatere in cadrul Parlamentului European dedicata problematicii oncologiei si situatiei pacientilor de cancer care in fiecare zi lupta cu boala in lipsa tratamentului adecvat, se arata intr-un comunicat al APCR.

Dezbaterea a fost organizata in cadrul celui de-al doilea eveniment dintr-o serie ce avea loc in anul 2014 sub sloganul “Pacientul Roman – Pacient European”.

“Pacientii diagnosticati cu diferite forme de cancer sunt nevoiti sa lupte nu doar cu afectiunea, ci si cu sistemul de sanatate romanesc care nu le garanteaza, asa cum este mentionat in Constitutie, dreptul la sanatate si dreptul la tratament. Dintre terapiile noi care asteapta sa intre pe lista medicamentelor compensate, cele mai multe, peste 20% sunt destinate oncologiei. Pacientii au solicitat in nenumarate randuri autoritatilor actualizarea listei de medicamente compensate, dar si acum, dupa o perioada de asteptare de mai bine de 6 ani, situatia este incerta. Problemele pacientilor oncologici se extind si la nivelul accesului la radioterapie, care in prezent atinge doar 12% din nevoile reale ale pacientilor. Ca cetateni europeni ne dorim sa avem aceleasi sanse la viata si la tratamente ca si ceilalti pacienti din tarile Uniunii Europene”, a declarat Cezar Irimia, presedintele APCR.

Conform estimarilor Aliantei Pacientilor Cronici din Romania realizate in lipsa unui registru national de cancer, in Romania traiesc astazi aproximativ 520.000 bolnavi de cancer, dintre care 98.000 primesc acum tratament in mod activ. Mai mult, potrivit celui mai recent raport al Agentiei Internationale de Cercetare a Cancerului - GLOBOCAN 2012 - in Romania apar anual 78.800 noi cazuri de cancer, in crestere cu aproape 4.000 de cazuri de la ultimul raport, din 2008. Prevalenta pe ultimii 5 ani (numarul total de pacienti) este de 178.400 de cazuri. Cancerul de plamani este cel mai frecvent tip de cancer in tara noastra, urmat de cancerul colorectal, de san, de prostata si de col uterin.

"In Romania mortalitatea cauzata de cancer este in crestere, in timp ce la nivel european, datorita masurilor aplicate, aceasta este in scadere. Tocmai de aceea este esentiala elaborarea Planului National de Cancer care sa cuprinda masurile preconizate si asumate de catre Guvern in domeniul prevenirii si controlului cancerului, inclusiv bugetul alocat punerii in practica a acestor masuri”, a declarat dr. Adriana Melnic, Director Societatea Romana de Cancer.

Printre problemele cu care se confrunta pacientii cu cancer din Romania, Alianta Pacientilor Cronici mentioneaza:

1. Lipsa accesului la tratamente noi

Listele de medicamente gratuite si compensate nu au mai fost actualizate in Romania din data de 15 iulie 2008, deci de acum aproape 2100 de zile. In prezent se afla in asteptare peste 130 de terapii noi, dintre care cele mai multe sunt destinate afectiunilor oncologice. Aceste molecule au primit aprobarea Comisiilor de Specialitate din cadrul Ministerului Sanatatii, toate procedurile au fost indeplinite conform legislatiei in vigoare si totusi lista nu este actualizata.

„Situatia din Romania este absolut unica in Uniunea Europeana. In tari ca Franta sau Germania lista medicamentelor gratuite si compensate este actualizata imediat ce un nou tratament este aprobat de catre Agentia Europeana a Medicamentului. In Polonia lista medicamentelor compensate a fost actualizata cu 84 de medicamente noi in data de 19 februarie 2014, iar medicamentele au intrat in vigoare la data de 1 martie. Bulgaria, de asemenea, si-a actualizat regulat lista de medicamente compensate, in conditiile in care, in tara vecina nu exista taxa de clawback”, se mai arata in comunicat.

2. Listele de asteptare pentru primirea tratamentului

Majoritatea pacientilor cu cancer din Romania trebuie sa astepte timp indelungat pana cand primesc tratamentul. Au fost salutare actiunile derulate de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate in toamna anului 2013, pentru eliminarea listelor de asteptare in Oncologie. Cu exceptia tratamentelor pentru unele afectiuni maligne hematologice, la acest moment insa, listele de asteptare s-au refacut, pacientii cu cancer asteptand sa intre pe tratament in medie intre cateva saptamani si cateva luni, in functie de boala oncologica de care sufera. La multi dintre acesti pacienti, boala progreseaza in aceasta perioada de asteptare, astfel incat pacientul respectiv este scos din lista.

3. Lipsa aparaturii corespunzatoare si a specialistilor radioterapeuti

In prezent, pe langa sincopele legate de disponibilitatea medicamentelor, se inregistreaza o lipsa echipamentelor de radioterapie, iar nici cele existente nu sunt intrutotul si permanent functionale. Necesarul tratamentelor cu radioterapie este atins doar in proportie de 12%, pacientii fiind nevoiti sa fie programati pe o lista de asteptare si de cele mai multe ori, pentru multi dintre ei este prea tarziu.

Declaratie comuna adresata Parlamentului Europei si Consiliului Europei

...

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Problematica-bolnavilor-de-cancer_-discutata-in-Parlamentul-European_19788/

lauff lautf laurf