Simpozion, in Ilfov, pe tema Boala cardiaca ischemica in practica medicului de familie
Peste 40 de medici din aproape toate comunele si orasele ilfovene au participat vineri, 25 aprilie, la simpozionul „Boala cardiaca ischemica in practica medicului de familie”, organizat de Colegiul Medicilor Ilfov in colaborare cu Jurnalul de Ilfov.
Scopul simpozionului a fost imbunatatirea calitatii vietii pacientilor si scaderea mortalitatii prin bolile cardiovasculare, in judetul Ilfov. Lucrarile s-au desfasurat cu participarea a dr. Clara Alexandrescu, Centre Cardio Thoracique de Monaco, a dr. Diana Zamfir de la Spitalul de Urgenta, a sefilor de lucrari - dr. Raluca Trifanescu de la Institutul Parhon si respectiv, a dr. Carmen Gherghinescu din cadrul Spitalului Universitar Bucuresti.
Medicii de familie, invatati cum sa-si salveze pacientii cardiovasculari
Specialistii i-au indrumat pe medicii de familie prezenti la eveniment, cum sa abordeze, sa monitorizeze si sa participe la instituirea tratamentului adecvat pentru a evita atacul de cord sau atacul vascular cerebral. Acestia le-au prezentat metodele de investigare, de diagnosticare si acordare a asistentei de urgenta la nevoie, in cabinet, pana la efectuarea investigatiilor complete in centrele de specialitate. De asemenea, medicii au invatat sa-si ajute pacientii sa-si adapteze stilul de viata la problemele lor de sanatate astfel incat, sa traiasca aproape normal cu suferinta lor.
In cadrul simpozionului, medicii de familie au fost sfatuiti de dr. Diana Zamfir cum sa diferentieze durerea toracica data de boala cardiaca de celelalte afectiuni (cum ar fi, boli pumonare, nevralgii etc.) obtinand un diagnostic cat mai precis.
De asemenea, de la dr. Raluca Trifanescu, specialist endocrinolog la Institutul Parhon, au aflat riscurile obezitatii si distiroidiile in boala cardiaca, importanta cunoasterii cat mai multor date despre medicatia pacientului la momentul consultului si predispozitia bolnavilor cu tulburari tiroidiene spre bolile de inima.
Dr. Clara Alexandrescu, medic cu competenta in ecografia cardiaca ce-si desfasoara activitatea la Centre Cardio Thoracique de Monaco, le-a explicat ce tipuri de pacienti sunt expusi afectiunilor cardiace, cat de des trebuie monitorizati din punct de vedere cardiovascular, le-a prezentat importanta testului de efort si rolul lor in recuperarea bolnavilor care au suferit un infarct. Dr. Carmen Gherghinescu de la Spitalul Universitar din Bucureti, le-a vorbit medicilor de familie despre tratamentul antiagregant si anticoagulant in practica lor. Dr. Gherghinescu a pus accent pe necesitatea ca pacientii sa nu-si intrerupa tratamentul anticoagulant recomandat de specialisti.
„Ne-am gandit sa abordam problemele cardiovasculare deoarece, cei mai multi dintre pacienti nu au nimic, dar aproximativ 20% dintre ei sufera un infract. Durerea toracica trebuie considerata urgenta medicala de catre medicii de familie si tratata ca atare. E de preferat sa suprainvestigheze pacientii, decat sa-i lase sa moara pe picioare in urma complicatiilor. La nevoie, daca un bolnav prezinta o criza atipica, medicul de familie trebuie sa sune la 112, sa solicite ajutor specializat din partea profesionistilor in asistenta de urgenta. Sa nu uitam ca, din pacate, Romania se afla pe locul III in Europa la numarul de decese prin astfel de afectiuni”, a spus dr. Clara Alexandrescu , Centre Cardio Thoracique de Monaco.
Sursa: PaginaMedicala.ro