Ziua Internationala a Moasei, sarbatorita pe 5 mai
Ziua Internationala a Moaselor, marcata in intreaga lume pe 5 mai este sarbatorita si de Facultatea de Moase si Asistenta Medicala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti.
Prof. Univ. Dr. Petru ARMEAN, Decanul Facultatii de Moase si Asistenta Medicala precizeaza ca este necesara o definire mai concreta a standardului ocupational al moasei: „Pentru Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti structurarea independenta a Facultatii de Moase si Asistenta Medicala a fost o decizie ce a avut ca scop armonizarea pregatiri personalului din Romania cu cel din Uniunea Europeana, acolo unde moasele au un statut bine definit. Universitatea a raspuns necesitatii de definire a acestei profesii prin oferirea unui program de licenta, in care studentii au o arie curiculara adaptata celei din UE. De asemenea, Universitatea sprijina procesul de definire a unei arii care sa revina moasei. Definirea concreta a standardului ocupational al moasei este solutia care ar duce la cresterea serviciilor medicale pentru populatia din Romania”.
La randul sau, Conf. dr. Razvan Daniel CHIVU, Prodecan pentru cercetare-dezvoltare si cooperare internationala, a specificat faptul ca primii pasi in definirea standardului ocupational au fost facuti, dar a subliniat ca inca trebuie definit rolul concret al moasei in sistemul sanitar romanesc. „Exista o discordanta intre gravidele care se duc la controale in mod regulat si cele care nu ajung pe perioada sarcinii la medic. Avem un teritoriu neacoperit, iar moasele cu licenta pot sa contribuie din plin la reducerea acestei discordante”.
Structurarea Facultatii de Moase si Asistenta Medicala din cadrul UMF „Carol Davila” ca si facultate independenta s-a facut in anul 2012, tocmai cu scopul de a creste calitatea pregatirii studentilor.
in Romania exista si Asociatia Moaselor Independente din Romania (AMI), organizatie ce a fost infiintata la inceputul anului 2013 de catre un grup format din 10 moase cu experienta si 5 studente ale Facultatii de Moase — U.M.F. „Carol Davila” din Bucuresti.
La nivel international, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si Confederatia Internationala a Moaselor (ICM) au ca scop promovarea calitatii de moasa ca un insotitor calificat pentru gravide si participarea acesteia la nastere. Mai mult, moasa poate oferi asistenta si consilierea necesara in timpul sarcinii, la nastere dar si in perioada de lehuziei a femeii. in Romania exista mai bine de 5.000 de moase recunoscute de Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.
Sursa: PaginaMedicala.ro