Imprimare

VIDEO Prof. Lucan: Medicii care fac transplanturi nu sunt remunerati

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Activitatea medicilor care efectueaza operatii de transplant la noi in tara nu este remunerata, conform prof. dr. Mihai Lucan, presedintele Consiliului Stiintific al Agentiei Nationale de Transplant (ANT), in cadrul Zilei Nationale a Transplantului.

„Cei care fac toata activitatea de transplant, care fac toate aceste eforturi extraordinare, nu sunt platiti. Ei nu exista pe statele de plata ca transplantologi ai nici unei entitati. Avem o Agentie de Transplant care face niste efortuti extraordinare, avem o organizatie a transplantologilor care reuseste in fiecare an sa isi dovedeasca competenta, determinismul, sacrificiul, dorinta de a face ceva pentru oameni; lipsesc insa banii”, a explicat prof. dr. Lucan.

O solutie pentru problema remunerarii medicilor care fac transplanturi ar fi sa se discute, intr-o prima faza, cu specialistii pe aceasta tema si apoi, propunerile si acordurile la care acestia ajung sa fie transmise mai departe autoritatilor.

„Eu cred ca prin aceasta prisma va trebui sa discutam, initial, la nivel de specialisti, apoi, la nivel organizatoric si administrativ necesitatea rezolvarii problemei transplatologilor. (...) Sunt platiti indirect prin activitatea de specialitate, dar sunt situatii cand asta nu acopera activitatea de transplant. Se salveaza vieti de oameni de catre niste doctori care fac acest lucru fara sa fie determinati financiar”, a mai explicat medicul.

El a mai spus ca Romania se afla intr-un loc fruntas, alaturi de alte tari dezvoltate la numarul de transplanturi, comparativ cu numarul de locuitori, insa, este nevoie de un buget mai mare pentu aceasta activitate complexa.

„Romania s-a miscat extraordinar la acest capitol. Prin jocul sortii suntem intr-o zona a Europei unde ar trebui sa ne apropiem mai mult de alte modalitati de a gandi si a functiona in domeniul Sanatatii (...). Cativa indivizi incapatanati se incapataneaza mai departe sa mentina activitatea de transplant aproape de nivelul mult mai dezvoltate si cu multi mai multi bani decat Romania. Anul trecut s-a facut un mare pas inainte: am avut o rata de donare de la donatori cadravru care a depasit rata de donare a unor tari civilizate. (...) Se poate mai mult, se poate mai bine”, a mai explicat prof. Lucan.

In ceea ce priveste banii pe care Ministerul Sanatatii distribuit pentru Programul national de transplant, ei reprezinta o cincime din necesar, a explicat Victor Zota, coordonatorul Programului national de transplant.

„Conform fostei guvernari, am primit o cincime din banii pe care i-am cerut. Actualul ministru al Sanatatii a vazut aceasta situatie si ne-a promis ca va face tot ce este posibil ca la rectificare sa se imbunatateasca aceasta situatie”, a spus Zota.

Astazi, 9 mai, a fost sarbatorita Ziua Nationala a Transplantului, eveniment ce a reunit specialisti in transplant din tara, alaturi de pacientii transplantati cu succes.

Autor: Iuliana-Maria Vişan

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/VIDEO-Prof.-Lucan_-Medicii-care-fac-transplanturi-nu-sunt-remunerati_19873/

lauff lautf laurf