Imprimare

Medicii care fac transplanturi au inceput sa fie platiti

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Victor Zota, coordonatorul national al Agentiei Nationale de Transplant (ANT) a declarat duminica, intr-o conferinta de presa, ca "mai mult de jumatate dintre colegii nostri din tara au inceput sa fie platiti pentru munca de coordonare si pentru munca de declarare a mortii cerebrale". Coordonatorul national de transplant a spus ca mai sunt disfunctionalitati, dar ca se vor rezolva in scurt timp.

Potrivit acestuia, Ministerul Sanatatii a aprobat 5 posturi, care au fost scoase la concurs, trei s-au ocupat, iar doua se vor ocupa, probabil, in luna iulie.

Zotta a declarat ca pe lista de asteptare pentru rinichi se afla peste 2.500 persoane, pentru ficat - 400, 30 pentru inima si 30 pentru pancreas, potrivit Agepres.

"La transplantul renal este o foarte mare problema. Sunt foarte multe persoane pe lista de asteptare. Din nefericire, o foarte mare parte dintre ele nu mai sunt in situatia biologica de a putea rezista unei proceduri de transplant", a spus Zota.

Potrivit acestuia, au fost inregistrati in acest an 72 de donatori cadavru, cu 10 mai multi decat anul trecut in aceeasi perioada.

 

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Medicii-care-fac-transplanturi-au-inceput-sa-fie-platiti_20013/

lauff lautf laurf