Imprimare

Schimbarile la Legea educatiei, apreciate de Consiliul National al Rectorilor

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Consiliul National al Rectorilor din Romania apreciaza 'pozitiv' aspectele incluse in OUG nr.49/2014 de modificare a Legii educatiei, in mod deosebit cu privire la facilitarea posibilitatilor de dezvoltare a activitatii universitatilor romanesti, de 'intarire' a autonomiei universitare, de 'flexibilizare' a deciziilor, precum si de 'consolidare' a statutului institutional al universitatilor romanesti, scie Agerpres.

'Dorim in acest context, cu titlu de exemplu, sa apreciem prevederea conform careia cifra de scolarizare a universitatilor poate fi marita pentru studentii straini, intr-o limita bine definita. Masura ofera deschidere universitatilor romanesti si poate reprezenta un fundament solid pentru dezvoltarea dimensiunii internationale a sistemului universitar romanesc. Definirea clara a mobilitatilor academice interne si internationale, ca fiind un drept al studentilor si doctoranzilor, institutionalizarea functionala a centrelor de orientare si consiliere in cariera, precum si alte prevederi ale OUG 49/2014, constituie solutionarea unor probleme cu care se confrunta de o buna perioada de timp universitatile romanesti, venind astfel in intampinarea nevoilor studentilor', sustine CNR intr-un comunicat de presa.

Potrivit rectorilor, 'departe de a fi o raritate' in peisajul academic international, organizarea de doctorate in regim de frecventa redusa, reprezinta o 'racordare' a sistemului educational romanesc la practicile internationale si 'asigura egalitatea de sanse' in ceea ce priveste accesul specialistilor la pregatirea profesionala de 'inalta tinuta stiintifica conferita de studiile doctorale', in foarte multe dintre cazuri in stransa conexiune cu o cariera profesionala de succes.

'Prin urmare, suntem convinsi ca pregatirea doctorala poate fi realizata atat cu frecventa, cat si in conditiile unui sistem de frecventa redusa, daca acesta este organizat si tratat intr-o maniera riguroasa si serioasa, calitatea unei teze de doctorat fiind evaluata prin proceduri specifice, care raman neschimbate, competentele dobandite de absolventul de studii doctorale fiind cele care trebuie evaluate in vederea acordarii titlului, si nu forma de invatamant', mai sustine sursa citata.

In opinia CNR, modificarile aduse LEN reprezinta o abordare 'moderna, capabila sa permita o dezvoltare graduala' a sistemului de educatie, generand o flexibilitate asteptata si necesara in vederea sustinerii autonomiei universitare si oferind instrumente adecvate in vederea indeplinirii misiunii asumate de catre universitatile romanesti.

Totodata, CNR isi exprima ingrijorarea cu privire la o serie de critici neintemeiate aduse prevederilor OUG nr. 49/2014, aspecte care 'pot afecta grav prestigiul international al invatamantului superior romanesc, cu posibile repercursiuni' asupra recunoasterii diplomelor.

'Regretam in egala masura existenta acelor mesaje critice care tradeaza intentii politicianiste, demonstrand din pacate o lipsa de interes si de preocupare pentru situatia invatamantului universitar, prin necunoasterea sau prin ignorarea problemelor reale cu care se confrunta invatamantul superior. In acest context, apreciem colaborarea Ministrului Delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica cu reprezentantii universitatilor romanesti in procesul de elaborare al OUG, precum si in general, in ceea ce priveste deciziile MEN in domeniul invatamantului superior', conform CNR.

De asemenea, CNR sustine ca modificarile aduse Legii Educatiei Nationale se constituie intr-un 'pas important catre crearea unui sistem educational previzibil, transparent, dar mai ales echitabil, care sa recompenseze performanta si creativitatea'.

Comunicatul este semnat de presedintele CNR, prof. univ. dr. Cimpeanu Sorin Mihai, care este rector al Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti, si de vicepresedintii CNR.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Schimbarile-la-Legea-educatiei_-apreciate-de-Consiliul-National-al-Rectorilor_20032/

lauff lautf laurf