Imprimare

16 iulie devine Ziua Nationala a Donatorului

Adaugat in Stiri din domeniul medical

In data de 16 iulie este organizata, incepand din acest an, Ziua Nationala a Donatorului de catre Asociatia Transplantatilor din Romania (ATR) si Agentia Nationala de Transplant (ANT).

Cu aceasta ocazie, in acest an, a fost sfintita o cruce in fata Bisericii Spitalului clinic Fundeni, eveniment la care au participat Gheorghe Tache, presedintele ATR, dar si prof. dr. Dorel Sandesc, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Ministerul Sanatatii sprijina activitatea de transplant

Reprezentantii Ministerului Sanatatii au transmis ca se fac toate demersurile necesare pentru facilitarea si dezvoltarea unui domeniu esential al medicinei moderne – medicina de transplant.

״Medicina de transplant este esentiala pentru un sistem medical modern. Acordam o atentie deosebita pentru aceasta activitate medicala. Actiunile pe care le-am derulat au permis remunerarea coordonatorilor de transplant, deblocarea de posturi si cresterea numarului de spitale care sa poata efectua operatii de transplant.Viata multor pacienti cu boli avansate a fost astfel salvata״, a declarat ministrul Sanatatii, prin intermediul unui comunicat.

Listele de asteptare din Europa reunesc peste 65 de mii de pacienti

Donarea de organe intampina dificultati in intreaga lume, reflectate in listele de asteptare.
In Europa aproximativ 67.064 de persoane, cu varste intre 25 si 60 de ani, privesc spre o sansa la viata. Astfel, 52.000 pacienti asteapta un transplant de rinichi, 7.000 asteapta un transplant hepatic, iar 3.600 asteapta un transplant de cord.

Transplantul in Romania: peste 75 de donatori in 2014

Comparativ cu 2013, cand donatorii de organe aflati in moarte cerebrala au fost in numar de 136, pana in iulie 2014, peste s-au inregistrat 75 donatori reali, aceasta reprezentand 160 transplante renale, 70 hepatice, 3 de cord si mai multe sute de transplanturi tisulare. Aceste date mentin Romania pe unul din primele locuri din Europa in privinta procentului de crestere a numarului de proceduri de transplant.

De asemenea, pentru prima oara, coordonatorii de transplant si anestezistii implicati in identificarea donatorilor sunt remunerati pentru activitatea lor.

Totodata, Romania a transpus Directiva Europeana 2012/25, ceea ce va permite ca incepand cu anul 2015 sa aderam la o platforma europeana care sa ne permita identificarea mai rapida a unor donatori pentru marile urgente din transplant.

In anul 2014, potrivit MS, a crescut numarul de personal al ANT cu 5 posturi, ceea ce a creat conditii pentru dezvoltarea activitatii la nivelul cerintelor.

De asemenea, anul acesta au fost acreditate un numar de 39 spitale capabile sa identifice si sa declare donatori in moarte cerebrala (dintre care 33 sunt centre noi), 2 centre pentru transplant hepatic (Fundeni si Sf. Maria), 4 centre pentru transplant renal (Fundeni, Cluj, Iasi, Brasov) si 3 centre pentru transplant de cord (Tg. Mures, Floreasca si Institutul C.C. Iliescu).

Autor: Iuliana-Maria Vişan

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/16-iulie-devine-Ziua-Nationala-a-Donatorului_20057/

lauff lautf laurf