Imprimare

Cel mai performant aparat de radioterapie din tara, lansat la Sibiu

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Cel mai performant aparat de radioterapie din Romania, de origine americana, al treilea din Europa de Est de acest fel, a fost pus in functiune la Spitalul Clinic Judetean din Sibiu, intr-un centru nou de Radioterapie, care apartine unei clinici private, au anuntat conducerile celor doua spitale, cel public si cel privat, conform Agerpres.

Noul aparat a fost cumparat de o clinica privata si functioneaza in cel mai mare spital public din judetul Sibiu, datorita unui parteneriat intre cele doua unitati din domeniul sanatatii.

Pacientii Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu au prioritate la radioterapia centrului privat, pe zi fiind posibile 30 de sedinte de radioterapie gratuite pentru pacienti, decontate de Casa de Asigurari de Sanatate, a anuntat directorul spitalului, Vasile Spinean. La noul centru de Radioterapie sunt asteptati pacienti nu doar din judetul Sibiu, ci si din Valcea, Brasov, Alba si Hunedoara.

"Cert este ca adresabilitatea va fi foarte mare, ca si asteptarile au fost foarte mari in egala masura pentru pacientii din Sibiu si pentru cei din Alba, Hunedoara, chiar si o parte din Brasov si Valcea, care vor veni sa faca tratamentele aici. Tratamentele vor fi gratuite pentru toti bolnavii care vor avea nevoie de ele, cu prioritate pentru pacientii Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu, pentru ca spitalul a pus la dispozitie acest spatiu", a explicat directorul Spinean.

Dupa o pauza de sapte luni, in care bolnavii de cancer din judetul Sibiu au fost nevoiti sa faca radioterapie in alte judete deoarece la Spitalul Judetean de Urgenta s-a stricat aparatul vechi, acum au posibilitatea sa se trateze cu tehnicile cele mai noi. Unul din principalele avantaje al noului aparat de radioterapie este ca nu iradiaza tesuturile de risc, cele sanatoase.

"Acceleratorul se roteste 360 de grade in jurul pacientului. (...) organele de risc, tesuturile pe care nu vrem sa le iradiem, pot fi scoase din campul de iradiere, astfel marim doza in formatiunea tumorala si reusim sa salvam celelalte tesuturi. Este o tehnica noua. Am trecut de la un aparat care era din anii 1980, la un aparat din 2014. Deci saltul este foarte mare. Avem experienta de 20 de ani", a explicat medicul radioterapeut Stefan Moga.

Potrivit acestuia, 70 % din bolnavii de cancer au nevoie de radioterapie. Unii au nevoie doar de o sedinta, altii chiar si de 33 de sedinte de radioterapie, motiv pentru care acest aparat desi este foarte scump, de cateva milioane de euro, este considerat o investitie foarte buna, fiind cea mai ieftina terapie pentru bolnavul de cancer.

Noul centru de Radioterapie va functiona de luni pana vineri, intre orele 08.00 - 20.00, in primele trei luni aici urmand sa se faca 30 de sedinte pe zi.

Acceleratorul liniar de particule Tomotherapy si computerul tomograf pentru planning, dotare in valoare de aproape 3,8 milioane de euro din noul centru de Radioterapie Polisano, au fost ultimele achizitii facute de Ilie Vonica, omul de afaceri sibian, care s-a sinucis dupa ce sotia sa a fost arestata, ca urmare a scandalului cu retetele false, conform lui Victor Palada, directorul general al Clinicii Polisano.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Cel-mai-performant-aparat-de-radioterapie-din-tara_-lansat-la-Sibiu_20094/

lauff lautf laurf