Medicina militara romaneasca, la 152 de ani de la infiintare
Medicina militara aniverseaza, la data de 21 august, 152 de ani de la infiintarea Corpului ofiterilor sanitari ai Armatei. Cu acest prilej, Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central “Dr. Carol Davila” din Bucuresti isi omagiaza inaintasii printr-o serie de activitati, cu relevanta pentru importanta istorica a evenimentului.
In aceasta zi, vor avea loc depuneri de coroane la Bustul fondatorului medicinei militare, general de divizie medic dr. Carol Davila, si la Monumentul Eroilor Companiei a II-a Sanitara. Totodata, se va organiza si o festivitate aniversara in cadrul Amfiteatrului din Ambulatoriul de specialitate al SUUMC.
Anul acesta, la eveniment participa cadre active, in rezerva si in retragere ale Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central “Dr. Carol Davila” si reprezentanti ai mediului academic si universitar.
Spitalul Militar Central si repere ale istoriei medicinei in Romania
La 21 august 1862, prin Inalt Decret Domnesc, semnat de Alexandru Ioan Cuza, au fost infiintate Corpul Ofiterilor Sanitari ai Armatei si Directia Generala a Serviciului Sanitar Roman, atestandu-se medicina militara ca element specializat pentru asigurarea sanatatii efectivelor armatei.
Inainte de aceasta atestare, s-au pus bazele pentru constituirea medicinei militare moderne, principalele repere istorice fiind:
- 13 septembrie 1831 – ia fiinta un lazaret, in baza regulamentui “militiei” Principatului Tarii Romanesti, structura ce va deveni, ulterior, Spitalul Militar Central.
- 1851 – la solicitarea comandantului spitalului, ia fiinta primul serviciu permanent de garda, in vederea asigurarii asistentei medicale in regim de urgenta.
- 1853 – domnitorul Barbu Stirbei incredinteaza conducerea spitalului doctorului de origine franceza Carol Davila. Acesta elaboreaza primul regulament modern de functionare a Spitalului Militar, structurat pe asigurarea a doua functii organice, respectiv, asistenta medicala chirurgicala si cea de medicina interna. Tot prin efortul sau, se concretizeaza conceptul de infrastructura materiala si de suport logistic, prin dotarea serviciului medical pentru timp de pace, dar mai ales pentru razboi.
La data de 16 august 1857, in baza opisului domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica, Carol Davila infiinteaza si organizeaza prima forma de invatamant medical superior din tara noastra, respectiv “Scoala Nationala de Medicina si Farmacie”, ai carei absolventi erau recunoscuti si peste hotare.
Demesurile medicului militar Carol Davila nu se opresc aici, in sensul ca, prin decretul imperial al imparatului Napoleon III, din data de 23 noiembrie 1857, Scoala Nationala de Medicina si Farmacie din Bucuresti a fost asimilata cu scolile secundare de medicina din Franta si, ulterior in Italia, conform decretului regal din 15 august 1858.
In ceea ce priveste ansamblul contextual care a generat lucrarea plastica intitulata „Monumentul eroilor Companiei a II-a sanitare”, respectiva formatiune medicala din cadrul ostirii romane a participat la razboiul de reintregire nationala, fiind compusa din efectivele aflate in structura Spitalului Militar Central.
Legat de istoria acestei structuri medico-militare, de mentionat ar fi Ordinul de zi dat de generalul Eremia Grigorescu, prin care se elogiaza comportarea eroica a corpului medical si sanitar pe front, in care este consemnat ca: „Am constatat cu mandrie si cu cea mai mare sufleteasca multumire ca intreg corpul medical, precum si personalul sanitar… s-au distins printr-o munca neobosita si un devotament fara margini. De la primul post de prim-ajutor, pana la la spitalele de evacuare si trenurile sanitare, toti medicii si sanitarii au lucrat in mod desavarsit, astfel ca evacuarile si triajul ranitilor s-au facut in cea mai perfecta regula si in modul cel mai sistematic, putandu-se astfel da o completa asistenta sanitara numerosilor raniti in timpul cel mai scurt posibil. Pentru aceasta activitate si devotament demn de toata lauda, aduc multumirile mele corpului medical militar si personalului sanitar”.
In anul 1924, in memoria si slava atat a medicilor militari din Spitalul Militar Central care plecasera pe front, cat si celor ce alcatuiau Compania a II-a Sanitara care si-au dat jertfa suprema pe campul de onoare, in curtea Spitalului Militar Central, prin grija unui comitet de initiativa, s-a ridicat acest monumentul de referinta pentru istoria medicinei militare.
Sursa: PaginaMedicala.ro