Casa cu Geamuri Bombate a savantului N. Paulescu va fi transformata in muzeu
Degradata de timp, casa in care merituosul savant roman Nicolae Paulescu a locuit doua decenii va fi salvata, urmand a gazdui un muzeu dedicat unui lant de farmacii.
Casa a fost vanduta, iar noul proprietar va investi in acest proiect pentru intemeierea unui muzeu dedicat unui lant de farmacii. Astfel, casa va fi supusa unui proces de renovare si restaurare totala, pentru a fi conservata valoarea culturala a edificiului.
Tranzactia a inclus si bunurile ce au apartinut familiei Paulescu, intre care se evidentiaza piese de mobilier, colectii de carti, tablouri si alte obiecte memorabilia.
Casa a apartinut initial unui unchi al lui Nicolae Paulescu
Casa, aflata la intersectia dintre strazile Radu Calomfirescu si Hristo Botev, din Bucuresti, si construita in 1861, isi datoreaza numele unui curios element in amenajare: geamurile bombate ce protejeau discretia, nepermitand vederea din exterior. Aceste geamuri speciale au fost aduse de la Viena.
Beneficiarul era prosperul negustor Petrache Dancovici ce avea sa fie ales mai tarziu in primii ani de Regat parlamentar reprezentand Partidul Liberal. Dupa drama de a-si vedea sotia si unicul copil rapusi de tuberculoza, se va stinge in 1910.
Cu toate acestea Casa cu Geamuri Bombate este legata de savantul roman Nicolae Paulescu, ce impreuna cu sora sa Elena au locuit aici dupa moartea unchiului Petrache Dancovici.
Nicolae Paulescu, savantul care a descoperit insulina
Dedicandu-se unei complexe pregatiri in stiinte, Nicolae Paulescu se va indrepta in 1888 spre Universitatea din Paris unde noua ani mai tarziu teza “Recherches sur la structure de la rate” (Cercetari asupra structurii splinei) sa-i aduca titlul de doctor in Medicina.
Prestigioasa institutie academica ii va acorda in 1901 al doilea doctorat, de data aceasta in aria stiintelor in urma expunerii cercetarii “Etude comparative de l'action des chlorures alcalines sur la matiere vivante” (Studiu comparativ asupra actiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii).
Eminenta sa specializare il va recomanda in tara spre a fi onorat in 1900 cu pozitia de profesor de Fiziologie in cadrul Facultatii de Medicina, fiindu-i incredintata ca Director si conducerea Clinicii de Medicina interna a spitalului St. Vincent de Paul din Bucuresti.
Debutul emeritei sale implicari academice are loc in 1902 contestand teoria darwinista, pentru ca trei ani mai tarziu, cursul sau de Fiziologie sa devina platforma pentru intaia analiza a ideii de suflet si de forta divina in aceasta stiinta. Prelegerile „Finalitatea in biologie”, „Materialismul”, „Suflet si Dumnezeu” vor fi unite in volumul „Notiunile „suflet”si „Dumnezeu” in fiziologie” ce va vedea tiparul in acelasi an 1905, intampinand reeditari in 1944 si 1999. Optica sa contrara fata de mediul stiintific a stat la baza unei intense polemici cu Nicolae Leon si Dimitrie Voinov in paginile revistelor „Convorbiri literare” si „Spitalul”.
Tulburarile metabolice cauzate de diabet, atat sub perspectiva fenomenelor fiziologice, a cauzelor, dinamicii bolii si a implicatiilor sale au facut obiectul unor ani dedicati studiului, in urma carora concluziile sale au fost dezvoltate spre varii aplicatii in Medicina, spre exemplu extirparea hipofizei, obtinuta in urma unor experimente realizate pe caini in 1906 inspirand activitatea neurochirurgului american Harvey Cushing.
Prodigioasa activitate in cercetare este desavarsita in 1921 prin obtinerea pancreinei, referinta operei sale stiintifice. Avand ca baza separarea unui principiu activ antidiabetic din pancreas revolutionara sa descoperire a fost publicata pentru intaia oara in strainatate in revista „Archives Internationales de Physiologie”, publicatie stiintifica avand o aparitie simultana in Franta si Belgia. Expunerea studiilor sale este urmata de confirmarea inovatiei prin acordarea in 1922 de catre Ministerul Industriei si Comertului din Romania, a brevetului de inventie nr. 6255 intitulat „Pancreina si procedeul sau de fabricare”.
In ciuda acestor atestari ale studiilor sale, meritul descoperirii insuliei este atribuit cateva luni mai tarziu doctorilor canadieni Frederick Banting si Charles Herbert Best, ce au adus ca baza pentru propriile lucrari o traducere eronata a textului articolelor stiintifice publicate de Nicolae Paulescu. Argumentul celor doi profesori evoca ineficienta injectiilor chiar daca eficacitatea extrasului pancreatic in reducerea cantitatii zaharului sau a ureei din sange la animalele diabetice a fost demonstrata de Paulescu.
Sub aceasta grava confuzie, profesorii Frederick Banting si John Macleod de la Universitatea din Toronto sunt distinsi in 1923 cu premiul Nobel pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om.
Profesorul Nicolae Paulescu s-a stins in 1931 purtand asupra sa tristetea imensei nedreptati infruntate din partea comunitatii stiintifice.
Lupta pentru adevarul savantului roman in fata inaltelor autoritati mondiale ale stiintei a fost initiata de fiziologul scotian Ian Murray, implicarea sa fiind sustinuta si de vicepresedintele Fundatiei Nobel, profesorul A.W.K. Tiselius, ce admite pionieratul doctorului Paulescu in descoperirea tratamentului antidiabetic.
Cauza recunoasterii meritelor stiintifice a doctorului roman este urmata si de profesorul Ion Pavel prin cartea “The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin” publicata in 1976. Recunoasterea insemnatatii operei lui Nicolae Paulescu a fost umbrita si de controversele pe tema antisemitismului, viziune ce ar fi emanat din activitatea politica a savantului.
Tara sa natala se intoarce spre meritele omului de stiinta, numindu-l post mortem pe doctorul Nicolae Paulescu ca membru al Academiei Romane.
Savantul a locuit pana la moartea sa in Casa cu Geamuri Bombate, fiind gazda pentru omul de cultura Nicolae Iorga, scriitorul Barbu Delavrancea, artistii Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Artachino si bineinteles, distinse nume ale Medicinei, colegi de-ai profesorului precum Mina Minovici si Victor Babes.
Autor: Iuliana-Maria Vişan
Sursa: PaginaMedicala.ro
