Imprimare

Bucuresti: Rabla pentru Periuta Ta aduce specialisti in sanatatea orala

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Sambata, 13 septembrie, bucurestenii care vin in Parcul Tineretului din Capitala cu vechea periuta de dinti vor primi in schimb gratuit una noua, la cortul Caravanei ”Rabla pentru Periuta Ta”, parte din campania ”Zambeste Romania”. De asemenea, vor fi prezenti si specialisti in sanatatea orala care vor acorda sfaturi celor care au nevoie.

Pe parcursul zilei de sambata, incepand cu ora 10:00, in Parcul Tineretului (intrarea dinspre liceul Gheorghe Sincai), la cortul Caravanei „Rabla pentru periuta ta”, locuitorii capitalei care isi aduc vechea periuta, primesc gratuit in schimb o periuta noua de dinti si un cupon de reducere intre 30 – 50% pentru o anumita gama de pasta de dinti. De asemenea, participantii pot aduce si periutele familiei (maximum 3 periute).

La cortul ”Rabla”, cei care vin vor avea ocazia sa isi graveze numele pe noile periute de dinti, printr-un procedeu de personalizare. De asemenea, participantii vor putea sta de vorba cu specialistii in sanatatea orala care vor fi prezenti pentru a oferi sfaturi personalizate pentru nevoile fiecaruia.

Caravana va continua in luna septembrie si octombrie si in alte orase din tara:

  • Constanta: duminica, 14 septembrie, in fata la City Mall;
  • Brasov: sambata, 20 septembrie, in Piata Sfatului, la fantana arteziana;
  • Iasi: 27 septembrie, in fata Palatului Culturii;
  • Cluj-Napoca: 4 octombrie, pe Bulevardul Eroilor, in continuarea Pietei Matei Corvin;
  • Oradea: 5 octombrie, in Centrul Vechi, pe str. Republicii;
  • Galati: 11 octombrie, in fata Casei de Cultura.

Totodata, organizatorii campaniei Zambeste Romania reamintesc tuturor ca au la dispozitie peste 1.000 de cabinete stomatologice in toata tara care ofera consultatii sau detartraje gratuite pana la finalul anului. Oamenii sunt invitati sa caute cabinetul stomatologic cel mai aproape de casele lor, din lista disponibila pe site-ul Zambeste Romania.

Caravana Nationala ”Rabla pentru Periuta Ta” este desfasurata cu sustinerea Aquafresh, Sensodyne si Parodontax si face parte din campania educationala Zambeste Romania pentru o mai buna sanatate orala.

Statistici: romanii isi schimba periuta de dinti o data la 2 ani

Initiativa promoveaza obiceiurile corecte de igiena orala, ca raspuns la statisticile ingrijoratoare cu privire la sanatatea dintilor romanilor. Cele mai recente studii de piata arata ca un roman foloseste in medie, la nivel urban, aceeasi periuta de dinti timp de 2 ani, desi medicii stomatologi recomanda schimbarea periutei de dinti o data la 3 luni. In Capitala, bucurestenii folosesc in medie o periuta pe an. De asemenea, fiecare roman consuma in medie 1,39 de tuburi de pasta de dinti pe an, in crestere usoara fata de datele nationale din anul anterior.

Despre Zambeste Romania

Campania Zambeste Romania a fost dezvoltata in 2012 de GSK Consumer Healthcare, cu ajutorul specialistilor in igiena orala, pentru a facilita accesul la educatie si la preventie, in vederea imbunatatirii sanatatii orale in randul populatiei din Romania. Proiectul face parte din Platforma Europeana pentru o Sanatate Orala mai Buna (BOHEP), ampla initiativa europeana lansata in 2012. Mai multe informatii, sfaturi privind sanatatea orala si harta cabinetelor medicilor dentisti disponibile pentru consultatii gratuite sunt disponibile pe platforma online www.zambesteromania.ro si pe pagina www.facebook.com/zambesteromania.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Bucuresti_-_Rabla-pentru-Periuta-Ta_-aduce-specialisti-in-sanatatea-orala_20217/

lauff lautf laurf