Studiu: In diagnosticarea calculilor renali, tomografiile nu sunt mai eficiente decat ecografiile
Tomografiile nu sunt mai eficiente decat ecografiile in diagnosticarea calculilor renali, desi cele din urma sunt mai putin utilizate, mai ieftine si la fel de sigure pentru pacienti, potrivit unui amplu studiu clinic realizat in Statele Unite, scrie Mediafax.
Spre deosebire de ecografii, tomografiile, la care medicii din serviciile de urgente recurg cel mai adesea, expun bolnavii la doze semnificative de radiatii, au subliniat autorii acestui studiu publicat in revista New England Journal of Medicine.
Tinand cont de eficienta lor similara in detectarea calculilor renali, ecografia ar trebui sa fie utilizata in mod prioritar, insista medicul Rebecca Smith-Bindman, profesor in departamentul de radiologie, epidemiologie si biostatistica la Facultatea de medicina din cadrul Universitatii California din San Francisco.
"Rezultatele noastre nu lasa sa se inteleaga ca pacientii ar trebui sa primeasca doar un examen ecografic, ci faptul ca aceasta tehnica de imagistica ar trebui sa fie intotdeauna folosita in primul rand, insotita de eventuale alte teste, daca medicul considera necesar", a adaugat cercetatoarea americana.
Utilizarea tomografiilor a devenit din ce in ce mai frecventa in ultimii 15 ani pentru diagnosticarea calculilor renali. Aceasta examinare este efectuata in general de medicii radiologi, in timp ce ecografiile sunt realizate de medicii din serviciile de urgente.
In cadrul acestui studiu recent, autorii i-au supus, la intamplare, pe pacientii care s-au prezentat la serviciile de urgente cu simptome de calculi renali uneia dintre cele doua tehnici de imagistica medicala.
Pacientii din primul grup au facut tomografii, iar cei din al doilea grup au facut ecografii, realizate de un medic de la urgente, in timp ce pacientii dintr-un al treilea grup au facut tot ecografii, realizate de aceasta data de un medic radiolog.
Pe durata unei perioade de monitorizare de sase luni, autorii nu au constatat nicio diferenta intre starea de sanatate a celor 2.759 de bolnavi, indiferent de tehnica de imagistica utilizata si de specializarea medicilor implicati in studiu.
Frecventa calculilor renali a crescut considerabil din 2010 in Statele Unite, potrivit unui studiu federal, care afirma ca un american din 11 sufera in prezent de aceasta afectiune.
Sursa: PaginaMedicala.ro