Directorul medical al Maternitatii Elena Doamna: Banuiesc ca se justifica cererea de demitere a mea
Directorul medical al Maternitatii ”Elena Doamna” din Iasi, Razvan Socolov, unde Ministerul Sanatatii a finalizat ancheta in cazul bebelusului mort, recomandand demiterea managerului si a directorului medical, spune ca nu a citit acest raport, dar ca ”banuieste” ca se justifica solicitarile MS, scrie Mediafax.
Directorul medical al Maternitatii ”Elena Doamna“ sustine ca in comunicatul de presa transmis de Ministerul Sanatatii nu sunt prezentate ”explicatiile pentru care s-a luat decizia de a se recomanda demiterea conducerii spitalului”.
”Am vazut doar un comunicat de presa pe site-ul Ministerului Sanatatii, nu am vazut si raportul intocmit de comisie. Banuiesc ca se justifica cererea acestor demiteri in raportul realizat de catre minister, dar inca nu l-am vazut si pana cand nu il vad nu pot face alte comentarii“, a declarat dr. Razvan Socolov.
Managerul si directorul medical al Maternitatii Elena Doamna din Iasi trebuie eliberati din functii, recomanda Ministerul Sanatatii in urma controlului facut dupa decesul unui bebelus, MS propunand sanctionarea mai multor medici in acest caz, in conditiile in care au fost constatate nereguli privind supravegherea mamei.
Astfel, echipa de control a constatat mai multe deficiente de organizare a activitatii medicale, dar si suprevegherea superficiala si necorespunzatoare a sarcinii in cauza, coordonarea necorespunzatoare si superficiala a garzii de catre medicul-sef de garda din ziua respectiva, precum si o organizare nesatisfacatoare a serviciului.
In ceea ce priveste problemele de organizare a activitatii medicale, s-a constatat ca nu au fost respectate mai multe reguli de functionare. Astfel, echipa de control a stabilit ca pacienta, Ioana Ciobanu, a fost internata fara parafa si semnatura pe biletul de internare din partea unui medic specialist/primar si fara sa fie examinata de un medic.
Conform sursei citate, pe biletul de internare apare doar parafa si semnatura medicului rezident, singurul care a examinat pacienta in 8 septembrie, la prezentarea in spital, si a facut o ecografie initiala fara a avea insa atestatul si experienta practica pentru a face acest examen paraclinic.
De asemenea, medicul care a avizat internarea telefonic si cel care a parafat biletul nu au anuntat medicii din echipa de garda despre situatia pacientei, in conditiile in care nu exista o procedura de predare-preluare a pacientilor la inceperea si terminarea garzii, au spus reprezentantii comisiei de control a Ministerului Sanatatii.
Acestia au mai stabilit ca in 8 septembrie, dupa internare, pana la ora 23.30, cand s-a declansat nasterea, pacienta nu a fost consultata de niciun medic aflat in garda, ci a fost asistata numai de catre asistenta de la salon si ulterior de asistenta din sala de nasteri. Medicul sef de garda a fost informat despre pacienta doar telefonic, dupa declansarea nasterii.
Avand in vedere problemele constatate, Comisia de control a MS recomanda Consiliului Judetean Iasi, Directiei de Sanatate Publica Iasi si Colegiului Medicilor din Romania eliberarea din functie a managerului Maternitatii ”Elena Doamna”, Emil Anton, si a directorului medical al unitatii, Razvan Socolov, si numirea unei echipe manageriale care sa asigure un management eficient al serviciilor medicale acordate pacientilor, cu respectarea legislatiei in vigoare.
De asemenea, comisia MS recomanda sanctionarea mai multor cadre medicale care aveau obligatia asistarii pacientei in timpul sarcinii si in timpul spitalizarii. Astfel, s-a decis ca in perioada desfasurarii anchetelor la Maternitatea “Elena Doamna”, medicii Doina Iancu si Dumachita Sargu sa nu mai faca activitate de garda.
Ancheta Ministerului Sanatatii a fost declansata dupa ce tatal unui bebelus declarat mort la nastere la Maternitatea ”Elena Doamna” le-a acuzat de neglijenta pe cadrele medicale ale unitatii, sustinand ca inainte cu cateva ore ca sotia sa sa nasca in spital nu se afla niciun medic si ca a sunat chiar la 112 pentru a cere ajutor.
Bebelusul a fost declarat mort la nastere in noaptea de 8 spre 9 septembrie, iar tatal acestuia declara ca inainte cu cateva ore ca sotia sa sa nasca in spital nu se afla niciun medic si ca a sunat chiar la 112 pentru a cere ajutor.
De asemenea, barbatul mai spunea ca in noaptea dinaintea decesului copilului sotia sa a fost supravegheata doar de catre o infirmiera, care s-a purtat urat cu el atunci cand i-a cerut ajutorul, si ca medicii ar fi ajuns la spital dupa ora 03.00 noaptea, dupa ce timp de cateva ore femeia a fost lasata singura.
Pe de alta parte, conducerea Maternitatii ”Elena Doamna” sustinea ca sotia barbatului ar fi fost consultata de catre medici de patru ori in noaptea respectiva, iar ”monitorizarea a aratat evolutie buna a mamei si a fatului si nedeclansarea nasterii".
In urma necropsiei, legistii au stabilit ca bebelusul murise cu peste 24 de ore inainte de nastere, in uterul mamei, desi medicii sustineau ca femeia fusese monitorizata permanent, iar copilul avea o evolutie buna.
Saptamana trecuta, directorul medical al Maternitatii "Elena Doamna" din Iasi, Razvan Socolov, spunea ca medicii care au consultat-o pe mama copilului mort ar fi interpretat, la ecografie, bataile inimii femeii ca fiind ale bebelusului, aceasta putand fi explicatia pentru faptul ca s-a crezut ca fetita traieste si a murit la nastere.
Sursa: PaginaMedicala.ro