O noua lege care sa motiveze medicii pentru a profesa in spitalele din provincie ar putea fi implementata
Ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, a declarat ca in cel mai scurt timp va fi introdusa in Parlament o lege care sa le permita autoritatilor locale sa motiveze medicii pentru a-i atrage in spitalele mici, care se confrunta cu un deficit major de personal, scrie Agerpres.
“Daca vorbim de spitalele mici, trebuie sa inteleaga si autoritatile locale ca e nevoie de implicare foarte serioasa. Tocmai de aceea, noi am facut si cateva modificari de legislatie. Am modificat statutul medicului. S-a promulgat si urmeaza sa apara in Monitorul Oficial Ordonanta 2, care prevede ca medicul nu mai este functionar public, ceea ce ne va duce la pasul imediat urmator. Introducem o lege in Parlament care sa permita autoritatilor locale sa motiveze medicii. Daca in spitalele mici este o problema, autoritatile locale vor putea sa intervina asupra cheltuielilor de personal. Pe langa casa, pe care i-o poate pune la dispozitie, primaria poate stimula si financiar medicul. Primarii vor trebui sa decida, vor panselute, planteaza panselute. Daca au nevoie de medici, vor interveni si vor indrepta o parte din buget catre medici, cum e normal”, a declarat Nicolae Banicioiu.
Ministrul Sanatatii a afirmat ca Guvernul face eforturi pentru a rezolva problema deficitului de cadre medicale. “Inca de cand am proiectat pachetul de servicii medicale de baza si noua contractare cu Casa de Sanatate, am facut totul pentru a permite deblocarea posturilor. Din luna iulie avem posturile deblocate, 1.700 de posturi in reteaua Ministerului Sanatatii si alte cateva mii in reteaua unitatilor din subordinea autoritatilor locale. Multe dintre aceste posturi sunt in procedura de concurs si eu sper sa fie ocupate cele mai multe dintre ele”, a spus ministrul.
Acesta a mai precizat ca pentru a stimula medicii, intentioneaza sa introduca o lege care sa permita si plata garzilor incepand cu anul III de rezidentiat.
Nicolae Banicioiu a facut aceste declaratii, luni, 13 octombrie, in cadrul unei vizite la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, reabilitat recent cu peste 70 de milioane de lei.
Sursa: PaginaMedicala.ro