Imprimare

Medicii de familie, exonerati de la plata cheltuielilor cu centrele de permanenta

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Presedintele Traian Basescu a semnat marti decretul pentru promulgarea Legii privind unele masuri referitoare la veniturile medicilor de familie care asigura continuitatea asistentei medicale in centrele de permanenta.

Potrivit legii, medicii de familie sunt exonerati de la plata sumelor pentru acoperirea cheltuielilor de administrare si functionare ale cabinetelor si accesoriilor aferente, din perioada 28 mai 2008 - 1 iunie 2011, rezultate din deciziile de impunere emise de casele judetene de asigurari de sanatate, drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi a unor prejudicii.

Sumele recuperate pana la data intrarii in vigoare a acestei legi se restituie conform normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului Finantelor Publice, ministrului Sanatatii si al presedintelui CNAS, in termen de 60 de zile.

Prevederile legii se aplica medicilor de familie care au asigurat in perioada 28 mai 2008 - 1 iunie 2011 continuarea asistentei medicale primare prin centrele de permanenta.

Tot marti, seful statului a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 82/ 2006 pentru recunoasterea meritelor personalului armatei participant la actiuni militare si acordarea unor drepturi acestuia si urmasilor celui decedat si pentru promulgarea Legii privind clarificarea statutului juridic al actiunilor care se tranzactioneaza pe piata RASDAQ sau pe piata valorilor mobiliare necotate.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Medicii-de-familie_-exonerati-de-la-plata-cheltuielilor-cu-centrele-de-permanenta_20349/

lauff lautf laurf