Imprimare

Echipe romano-moldovene participa la exercitii de interventie in situatii de urgenta

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Echipe de interventie, in care sunt implicate 15 autospeciale si 60 de persoane, vor executa in cooperare misiuni de stingere a incendiilor, descarcerare, cercetare, decontaminare personal, triaj medical si asistenta medicala de urgenta, cu mijloace terestre si aeriene, transport victime multiple la unitati spitalicesti in cadrul unui exercitiu comun romano-moldovean, scrie Agerpres.

Exercitiul a inceput miercuri, 22 octombrie, si se desfasoara pana pe 27 octombrie, in judetul Iasi si localitatile Chisinau, Ungheni si Balti din Republica Moldova.

Capitanul Silvia Bolohan, purtatorul de cuvant al ISU Iasi, a declarat ca exercitiul comun romano-moldovean "PRUT - 2014" consta in organizarea si desfasurarea interventiei comune cu forte si mijloace apartinand Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), Inspectoratului General de Aviatie (IGAv) si Serviciului Protectiei Civile si Situatiilor Exceptionale din Republica Moldova (SPCSE), pentru limitarea efectelor unor situatii de urgenta produse pe teritoriul celor doua state.

In cadrul exercitiului va fi simulat un accident rutier soldat cu 50 de victime si avarierea grava a mai multor autovehicule.

In cadrul programului se urmareste pregatirea personalului, asigurarea unui management integrat, interventia comuna si interoperabilitatea structurilor, coeziunea "grupului" in interventii complexe, precum si identificarea "bunelor practici" si materializarea acestora in urma "lectiilor invatate".

"Se urmareste dezvoltarea si perfectionarea deprinderilor de lucru in cooperare, verificarea viabilitatii Planului de interventie comuna si a procedurilor asociate, precum si antrenarea personalului din structurile operative - comanda si interventie - ale aplicantului si partenerilor, respectiv ale Ministerelor Sanatatii din Romania si Republica Moldova, pentru punerea in aplicare a acestora", a explicat cpt.Silvia Bolohan.

Programul Operational Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 este finantat de Uniunea Europeana prin intermediul Instrumentului European de Vecinatate si Parteneriat si co-finantat de statele participante in program.

In cadrul Proiectului strategic MIS ETC cod 989 derulat in cadru transfrontalier cu Republica Moldova si Ucraina, Inspectoratul General Pentru Situatii de Urgenta (IGSU) detine calitatea de aplicant. Alaturi de cei doi parteneri, Inspectoratul General de Aviatie din Romania (IGAv) si Serviciul Protectiei Civile si Situatiilor Exceptionale din Republica Moldova (SPCSERM), se urmareste crearea unui sistem comun integrat de monitorizare si limitare a efectelor dezastrelor cu caracter transfrontalier si reglementarea sprijinului reciproc in raspunsul la situatii de urgenta si la urgente medicale.

Activitatile planificate vizeaza analiza cadrului legal existent, achizitia de echipamente, stabilirea procedurilor si metodologiilor comune de monitorizare si interventie, sesiuni comune de pregatire, exercitii comune de cooperare, precum si auditul proiectului.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Echipe-romano-moldovene-participa-la-exercitii-de-interventie-in-situatii-de-urgenta_20345/

lauff lautf laurf