Imprimare

Oprescu: Sper sa incheiem lucrarile la Spitalul de copii „Dr. Victor Gomoiu” in mai 2015

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Premierul Victor Ponta, ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, si primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, au verificat, stadiul lucrarilor la noul spital clinic de copii "Dr. Victor Gomoiu" din Bucuresti, acestia exprimandu-si speranta ca, in mai 2015, noua cladire sa devina functionala, scrie Agerpres.

"A fost coerenta finantarea proiectului, dovada fiind faptul ca, intr-un an si trei luni, cladirea este ridicata. Este inchisa cu geamuri si cu acoperis si au inceput finisarile interioare si aerisirile. Sper ca undeva spre luna mai a anului viitor, fara sa depasim termenul, sa putem sa incheiem si sa punem intr-o functionalitate spitalul de urgenta pentru copii si, in acelasi timp, si spital de inalta tehnicitate si aici ma refer la partea chirurgicala, de la neurochirurgie pana la interventii pe cord. Este ceea ce se cere in acest moment", a spus primarul general al Capitalei.

Acesta a precizat ca desi in Capitala exista si alte spitale de urgenta, acestea se confrunta cu numeroase cazuri, astfel ca o parte dintre aceste cazuri vor putea fi preluate de noul spital.

"Avem doua spitale in Bucuresti de urgenta. Au foarte multe cazuri si nu fac fata si atunci sper sa putem aduna aici cei mai buni specialisti, tineri in primul rand, sub supravegherea seniorilor care au facut mii si mii de interventii. Incepem sa pregatim structura spitalului. Premierul ne-a sugerat sa avem un elicopter, pentru ca la cazurile care vin din comune si si orasele limitrofe sa gasim si sursa de unde sa luam elicopter. Noi incercam pe Asociatie sa o facem. Eu spun ca merita. Spitalul va avea o legatura functionala cu partea veche a spitalului, care nu va mai fi veche decat ca istorie, dar ca aspect o refacem", a mai afirmat Oprescu.

La randul sau, premierul Victor Ponta l-a felicitat pe primarul general pentru investitiile realizate in domeniul sanatatii, precizand ca Guvernul va oferi tot sprijinul necesar, astfel incat "sistemul de sanatate sa aiba o infrastructura moderna, personalul din sanatate sa aiba o perspectiva foarte clara pentru viitor, sa putem creste in zona de salarii".

"Eu il felicit pe primarul general ca a investit in infrastructura de sanatate, cred ca si faptul ca e medic a contat foarte mult ca investeste in sanatate. Cu atat mai mult ii laud pe primarii care nu sunt medici si tot au investit in sanatate. Noi avem obligatia, de fiecare data, de la nivel central, cand apar diverse probleme de finantare, sa acordam sprijin. (...) O sa sprijinim cu tot ceea ce tine de Guvern si pe partea de aprobare a numarului de paturi, a tuturor conditiilor pentru a avea un contract cu Casa Nationala, care sa permita finantarea, fiindca ar fi ridicol sa avem un spital asa de modern, dar sa nu avem sursele pentru medici si personal. Daca pornim de acum, din octombrie, pentru anul viitor, cand e gata spitalul, vom avea totul pus la punct", a precizat premierul.

Victor Ponta a subliniat ca noul spital va putea fi dotat cu aparatura necesara printr-un program pe care Guvernul il are in derulare cu Banca Mondiala.

"Am lucrat si vom lucra impreuna cu Primaria Generala pe toate proiectele mari, unde este nevoie sa ne sprijinim reciproc. (...) Programul de maternitati in 2007-2008 l-am deblocat si cred ca anul acesta 15 din cele 20 sunt deja functionale. Macar la acest nivel al maternitatilor si spitalelor de copii sa fim la standarde europene", a mai spus Victor Ponta.

Investitiile la noul Spital Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu" s-au ridicat, potrivit lui Sorin Oprescu, la suma de 210-215 milioane de lei. Prin noua cladire, numarul de paturi va creste de la 157 la 278 de paturi, ceea ce va insemna si o crestere a personalului medical implicat.

Despre Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu"

Noul Spital Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu" va fi primul spital de urgenta pentru copii realizat in Capitala, in ultimii aproape 30 de ani si primul spital universitar de pediatrie din Romania, urmand a fi finalizat in vara anului 2015.

In prezent, desfasurarea activitatii medicale se face intr-un sediu vechi de aproape o suta de ani, aici lucrand 250 de angajati, 35 dintre acestia fiind medici. Atunci cand noua cladire va fi gata, respectiv in 2015, personalul medico-sanitar ar trebui sa numere aproximativ 450 – 500 de angajati, dintre care 100 sa fie doctori.

Odată cu ridicarea noii cladiri, numarul paturilor va creste de la 159 la 278. Spitalul va fi extins pana la 19.260 de metri patrati (suprafata construita). Va creste, de asemenea, numarul salilor de operatie, de la doua, care acum deservesc doar specialititatea ORL, la 10. Astfel, vor exista in unitate cate doua sali de operatii ORL, Chirugie, Ortopedie si alte patru destinate sectiei Cardiologie.

Clădirea veche a Spitalului "Victor Gomoiu", care are valoare arhitecturala, va fi consolidata si restaurata, urmand sa fie legata de corpul nou printr-o pasarela de sticla, conform site-ului Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti. Vechiul corp va deveni un centru de formare profesională pentru un centru de formare profesionala pentru studenti, rezidenti, specialisti, gazduind sali de curs, de conferinte, biblioteci, laboratoare.
 

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Oprescu_-Sper-sa-incheiem-lucrarile-la-Spitalul-de-copii-_Dr.-Victor-Gomoiu_-in-mai-2015_20357/

lauff lautf laurf