Imprimare

Aproape 10 milioane de romani si-au primit cardul de sanatate

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Din data de 19 septembrie, pana in prezent, Posta Romana a predat peste 9,7 milioane de carduri de sanatate catre asigurati, conform unui comunicat al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.

"Procesul de predare - primire a cardurilor de sanatate in vederea distribuirii continua conform organizarii interne a C. N. Posta Romana, in conformitate cu acordul cadru si contractele subsecvente incheiate cu CNAS si casele de asigurari de sanatate", se arata in comunicat.

Pana in acest moment exista un singur judet, Salaj, unde toate cardurile de sanatate au fost preluate de catre  Posta Romana. Din cele 152.000 de carduri preluate, au fost predate asiguratilor 147.000, iar 6.500 se afla inca la oficiile postale, de unde pot fi ridicate de catre asigurati.

In acest judet, Posta Romana a inceput procedura de retur catre casele de asigurari a cardurilor nepredate catre asigurati si al caror termen de 20 de zile, prevazut in contractul de distribuire, a expirat. Rata de distribuire a cardurilor de sanatate in acest judet va fi de peste 97%, conform Casei.

Cardurile nedistribuite asiguratilor vor ajunge la casele de asigurari de sanatate de care acestia apartin

Procedurile stabilite in acordul-cadru si contractele subsecvente prevad ca dupa expirarea termenului de 20 de zile pe care il are la dispozitie pentru a livra cardurile, Compania Nationala Posta Romana are un termen de 10 zile lucratoare pentru a preda cardurile nedistribuite la casele de asigurari in evidenta carora se afla asiguratii.

Asiguratii vor fi informati in momentul in care va demara activitatea de distribuire a cardurilor prin intermediul caselor de asigurari de sanatate.

Dupa ce vor fi distribuite toate cardurile, va incepe perioada de proba

Dupa ce procesul de distribuire se va incheia, va urma o perioada de testare a cardului national de sanatate, in care cele doua sisteme vor merge in paralel. Vor fi identificate si rezolvate eventualele probleme in functionalitatea cardului. Dupa aceasta perioada de testare, cardul national de sanatate va deveni obligatoriu prin lege, iar serviciile medicale vor fi validate si decontate doar prin intermediul lui.

"Cardul national de sanatate este un proiect de interes national care are ca principal scop transparentizarea si eficientizarea utilizarii fondurilor din sistemul asigurarilor sociale de sanatate. Acesta va face dovada prezentei asiguratului la furnizorul de servicii medicale", se mai arata in comunicatul CNAS.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Aproape-10-milioane-de-romani-si-au-primit-cardul-de-sanatate_20372/

lauff lautf laurf