Imprimare

Studiu: Obezitatea poate scurta viata cu opt ani

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Obezitatea si obezitatea severa pot scurta cu opt ani speranta de viata si cu pana la 19 ani perioada in care sanatatea este buna, sustine un studiu, conform Agerpres.

Condusa de profesorul Steven Grover de la Universitatea McGill (Montreal) si publicata in revista The Lancet Diabetes & Endocrinology, cercetarea este rezultatul unei modelari matematice, pornind de la o vasta baza de date americane ("NHANES" 2003-2010), care contine datele a mii de adulti, cu varsta cuprinsa intre 20 si 79 de ani.

Rezultatele sunt clare: cu cat o persoana este supraponderala de tanara, cu atat impactul asupra sanatatii sale va fi mai important, rezuma epidemiologul.

Studiul arata ca obezitatea este asociata cu un risc crescut de a dezvolta boli cardiovasculare, cum ar fi infarctul miocardic si accidente vasculare cerebrale, dar si diabet, care reduce semnificativ speranta de viata si anii de viata sanatoasa, comparativ cu persoanele cu greutate normala, explica Grover.

Potrivit studiului, persoanele supraponderale pierd pana la 3 ani din speranta de viata, obezii (cu indice de masa corporala 25-30) intre 1 si 6 ani, iar cei cu obezitate severa intre 1 si 8 ani din speranta de viata.

Cea mai importanta scadere a sperantei de viata la persoanele supraponderale s-a inregistrat in randul tinerilor cu varste cuprinse intre 20 si 29 de ani. De asemenea, la persoanele care sufera de obezitate severa, perioada traita intr-o stare de sanatate buna se poate reduce cu pana la circa 19 ani.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, numarul de cazuri de obezitate s-a dublat din 1980.

Supraponderabilitatea afecteaza 1,4 miliarde de persoane cu varsta de peste 20 ani, din care peste 200 de milioane de barbati si aproape 300 de milioane de femei sunt obezi.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Studiu_-Obezitatea-poate-scurta-viata-cu-opt-ani_20481/

lauff lautf laurf