Imprimare

Care sunt planurile Ministerului Sanatatii pentru 2015

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Prioritatile din sanatate pe 2015 vizeaza, printre altele, dezvoltarea programelor de preventie, cu obiective ca depistarea surditatii la nou-nascut si a cancerului de col, realizarea de transplanturi pulmonare, introducerea unei noi terapii pentru hepatita C si construirea a trei spitale regionale, scrie Mediafax.

Ministerul Sanatatii (MS) si-a stabilit obiectivele prioritare pentru 2015. Intre acestea se numara si  continuarea procesului de actualizare a listei de medicamente compensate si gratuite, precum si realizarea de investitii in sistem cu fonduri din surse externe.

Astfel, actualizarea listei de medicamente compensate si gratuite va continua prin introducerea unor noi terapii pentru bolnavii cronici. "In prezent se deruleaza etapa finala de introducere a triplei terapii pentru tratarea bolnavilor cu hepatita C", a precizat ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu.

Tot in 2015, o serie de molecule evaluate vor fi introduse in lista prin mecanismul cost-volum, urmand sa aiba loc, de asemenea, prima delistare si introducerea unora intr-un nivel de compensare mai mic. "As vrea sa reamintesc faptul ca in 2014, dupa sapte ani, am reusit sa actualizam de doua ori lista de medicamente compensate si gratuite, pentru ca pacientii romani sa beneficieze de tratamente inovative care sa determine o imbunatatire a calitatii vietii lor, refacere rapida dupa boala si, implicit, o reintegrare mai usoara in familie sau la locul de munca", a adaugat Banicioiu.

Pana in prezent, pe lista au fost introduse 40 de molecule si combinatii de substante active noi, prima actualizare fiind destinata pacientilor care sufera de afectiuni rare. Mai precis, incepand din mai 2014, au fost compensate 17 medicamente fara echivalent terapeutic, pentru pacientii cu forme rare ale unor boli precum cancerul (leucemii), epilepsia, bolile endocrine si cele neurologice degenerative. La ultima actualizare au fost introduse 23 molecule noi pentru 29 indicatii terapeutice - afectiuni cardiovasculare, diabet zaharat, bolii inflamatorii reumatice cronice, hepatita cu virus B, HIV/SIDA, artrita idiopatica juvenila. De asemenea, un pas important a fost introducerea moleculelor destinate combaterii hepatitei cu virus B, mai precizeaza reprezentantii MS.

Mai multe centre de radioterapie

In privinta dezvoltarii si extinderii programelor nationale de sanatate, pentru 2015 a fost dublate sumele alocate, de la 300 milioane de lei la peste 650 milioane de lei. In aceste conditii, MS va derula si va dezvolta programul national gratuit de depistare activa precoce a cancerului de col uterin, care a beneficiat de peste 18 milioane de lei in 2014, iar pentru noul an a fost planificata o crestere a bugetului cu peste 50%. Continuarea acestui program are ca scop prevenirea si combaterea cancerului de col uterin si reducerea incidentei formelor invazive de boala si a mortalitatii prin acest tip de maladie. Pentru urmatorii cinci ani, MS are ca obiectiv testarea a 65% din populatia eligibila, in acest scop fiind dublate fondurile pentru efectuarea testelor Babes-Papanicolau. "Sigur ca acest obiectiv depinde de cadrele medicale care deruleaza programul si, din aceasta cauza, apelul meu se indreapta catre medicii de familie, pentru implicarea mult mai activa. Pana in prezent, doar 40% dintre medicii de familie sunt implicati in activitatea de mobilizare a femeilor pentru participarea la screening", spune ministrul Sanatatii.

Tot in 2015, MS va dezvolta programul pentru prevenirea deficientelor de auz, prin extinderea la nivel national a screeningului pentru depistarea precoce a acestui fel de probleme la nou-nascuti. "Pentru dezvoltarea copilului, este deosebit de important ca surditatea sa fie depistata cat mai devreme, spre a asigura in timp util tratamentul adecvat. Screeningul auzului la nou-nascuti este singura metoda prin care se poate depista activ hipoacuzia chiar din prima luna de viata. Din aceasta cauza am hotarat ca incepand din 2015 sa asiguram procedurile de screening in toate maternitatile si pentru toti nou-nascutii. Instruirea personalului medical si dotarea tuturor celor 150 maternitati de pe teritoriul Romaniei cu aparatura de screening auditiv la nou-nascut se vor face din fonduri europene. In acest sens, am demarat deja un proiect european", a mai precizat Nicolae Banicioiu.

Un alt obiectiv al noului an este continuarea dezvoltarii programul national de transplant de organe, tesuturi si celule de origine umana. "Pentru anul viitor, ne propunem cresterea numarului de centre de transplant de organe, construirea celor patru banci de multitesut si celule - pentru care, in 2014, am finalizat studiile de fezabilitate -, precum si dezvoltarea transplantului pulmonar. Evident ca vom urmari si cresterea numarului de bolnavi transplantati, acesta fiind in 2014 mai mare cu 10% decat in anul precedent", spune ministrul de resort.

De asemenea, potrivit MS, anul 2015 va aduce reluarea Programului national de fertilizare in vitro.

Referitor la dezvoltarea de noi investitii, MS precizeaza ca incepe noul an cu un buget dublu pentru la acest capitol. Cele mai importante investitii din 2015 vor fi realizate cu ajutorul fondurilor structurale si ale Bancii Mondiale, subliniaza ministrul Nicolae Banicioiu. Astfel, cu suportul Bancii Mondiale, va fi initiat un program national de radioterapie si va incepe construirea unor unitati noi de radioterapie in intreaga tara, in beneficiul pacientilor cu afectiuni oncologice. "Radioterapia este sectorul cel mai vitregit din oncologie, pentru ca avem prea putine centre, iar acestea dispun de aparatura veche, care nu mai corespunde", explica Banicioiu.

Si tot in 2015 va incepe construirea a trei spitale regionale, la Iasi, Timisoara si Craiova, primele de acest gen de dupa 1989.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Care-sunt-planurile-Ministerului-Sanatatii-pentru-2015_20549/

lauff lautf laurf