Imprimare

Au inceput testarile pe oameni pentru un nou vaccin impotriva Ebola

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Grupul farmaceutic american Johnson & Johnson (J&J) a anuntat ca a inceput primele teste pe oameni ale vaccinului sau potential contra febrei hemoragice Ebola, care a provocat deja peste 8.100 de decese in Africa, scrie Mediafax.

"Primii voluntari si-au primit doza initiala de vaccin", a precizat grupul american J&J intr-un comunicat de presa.

Aceste teste de faza I (primul dintre cele trei stadii care trebuie trecute de un vaccin inainte de a putea fi comercializat) sunt coordonate de Oxford Vaccine Group, un grup de cercetatori de la Universitatea Oxford din Marea Britanie.

Grupul american, care este unul dintre cele mai avansate in lupta contra Ebola, a anuntat la sfarsitul lunii octombrie 2014 ca a alocat 200 de milioane de dolari pentru a accelera productia unui vaccin.

Studiile de faza I, desfasurate pe un numar redus de persoane (in acest caz, pe 72 de voluntari), verifica, in esenta, daca un vaccin este sigur si bine tolerat de organismul uman.

Insa J&J nu doreste sa se limiteze doar la aceasta etapa si intentioneaza sa accelereze procedura, urmand sa organizeze studii pe grupuri mai mari de pacienti inca din luna aprilie.

J&J a produs deja peste 400.000 de doze de vaccin si vrea sa produca in total 2 milioane de doze pana la sfarsitul anului, dezvaluind astfel o accelerare a calendarului sau anuntat in octombrie. Daca va fi nevoie, grupul american spune ca este in masura sa isi creasca productia pana la 5 milioane de doze intr-un interval de timp cuprins intre 12 si 18 luni.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Au-inceput-testarile-pe-oameni-pentru-un-nou-vaccin-impotriva-Ebola_20558/

lauff lautf laurf