Peste sase mii de medici au contribuit la activarea dosarelor electronice de sanatate
Peste 3,8 milioane de romani au dosar electronic de sanatate, la intocmirea acestor documente contribuind 6.200 de medici, a declarat purtatoarea de cuvant a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Mihaela Tanase, scrie Mediafax.
"Odata cu implementarea dosarului electronic de sanatate (DES), toate datele medicale, incepand de la consultatii, trimiteri, analize, retete, foi de observatii, dar si antecedente si istoric medical, vor fi colectate in DES, dar numai cu acordul pacientului. Orice persoana isi poate consulta oricand si de oriunde dosarul medical. Pana in prezent au fost deschise peste 3,8 milioane de dosare electronice de sanatate la care au contribuit cu informatii peste 6.200 de medici", a explicat Mihaela Tanase.
Fiecare roman, indiferent daca este asigurat sau nu, are un astfel de dosar electronic.
Dosarul electronic de sanatate contine toate informatiile medicale care, in mod normal, sunt in fisele de observatie, foile de observatie si registrele de consultatii ale pacientilor. Initializarea dosarului se face cu ocazia unui prim consult.
Foarte importante sunt informatiile din istoricul medical al pacientului, utile in situatii de urgenta si considerate a fi vitale: alergii, grupa de sange, boli cronice, proteze, dispozitive, internari si ultimele prescriptii, ultimele doua introduse la cererea medicilor.
La dosarul electronic au acces proprietarii datelor, adica pacientii si medicii curanti. Accesul la dosarul electronic de sanatate se poate face fara acceptul pacientului numai in situatii de urgenta.
"Punctul zero" al dosarului electronic de sanatate a fost in 20 aprilie (n.r. 2014), cand a inceput initializarea datelor in sistem electronic. Acest proces se face printr-o consultatie, indiferent daca aceasta se face la medicul de familie, in ambulator sau la spital. Din acel moment, toate datele existente in sistemul Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), respectiv internarile, retetele si analizele, sunt adunate in dosarul pacientului.
Dosarul poate fi accesat de toti medicii care au cod de parafa, sunt specialisti si au semnatura electronica. Sunt in aceasta situatie 35.000 de medici. Accesul se poate face pe baza a doua chei: cardul de asigurari de sanatate, introdus in cititor sau matricea de securitate, si semnatura electronica.
Matricea de securitate este elementul alternativ la card, care reprezinta combinatii de cifre de pe orizontala si diagonala, aceasta fiind proprietatea pacientului.
Pacientul poate sa vada cine i-a accesat dosarul, ora, ziua si IP-ul calculatorului de pe care s-a facut acest lucru.
Ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, declara in 2014 ca fraudarea in sistemul sanitar nu va mai fi posibila prin folosirea dosarului electronic al pacientului si cardului national de sanatate.
CNAS si UTI Romania au semnat, in 28 martie 2013, contractul privind implementarea sistemului informatic integrat pentru DES.
Sursa: PaginaMedicala.ro