Romania, codasa in Indexul european al sistemelor medicale
Romania ocupa penultimul loc in Indexul european al sistemelor medicale, lansat in aceasta dimineata, la Bruxelles, de compania Health Consumer Powerhouse, in prezenta comisarului pentru sanatate. Romania a acumulat 453 de puncte din cele 1.000 acordate pentru 48 de indicatori grupati in sase categorii, anunta euro-health.ro.
La categoria „rezultatele tratamentelor”, Romania se afla pe ultimul loc, alaturi de Serbia.
In clasament, pe primele locuri se afla: Olanda, Elvetia, Norvegia, Finlanda si Danemarca.
Clasamentul EHCI 2014:
Dr. Arne Björnberg, autorul studiului, atrage atentia asupra faptului ca Romania si Serbia sunt singurele tari din Index care au „rosu pe linie” la toti cei opt indicatori ai rezultatelor tratamentelor: reducerea deceselor cardiovasculare, reducerea deceselor prin accident vascular cerebral, mortalitatea infantila, rata de supravietuire pentru cancer, anii de viata pierduti prevenibili (preventable Years of Life Lost), infectiile cu MRSA (stafilococ auriu meticilino-rezistent), rata avorturilor si depresia.
Dr. Björnberg afirma ca mortalitatea infantila, de aproape 10 la mia de nasteri in Romania, este foarte mare in actualul context european. Autorul Indexului este de parere ca Romania trebuie in primul rand sa reduca proportia asistentei spitalicesti, mutand accentul pe ingrijirile ambulatorii – asa-numita policlinizare. Astfel, cheltuielile sistemului ar scadea, iar rezultatele tratamentelor s-ar imbunatati.
EHCI 2014, realizat de compania suedeza Health Consumer Powerhouse, isi propune sa evalueze felul in care consumatorii serviciilor de sanatate sunt serviti de cele 36 de sisteme nationale analizate. Raportul cuprinde 48 de indicatori grupati in sase categorii: drepturile si informarea pacientilor, accesibilitatea (timpii de asteptare pentru tratament), rezultatele tratamentelor, gama de servicii oferite si extinderea acestora, preventia si farmaceuticele.
La cea mai importanta categorie a Indexului, „rezultatele tratamentelor”, Romania a acumulat 83 de puncte din 250, clasandu-se pe ultima pozitie alaturi de Serbia. La capitolul „accesibilitate”, tara noastra a primit 100 de puncte (din 225). In rest, Romania a acumulat 83 de puncte din 100 pentru „drepturile si informarea pacientilor”, 63 din 150 la „gama de servicii si extinderea acestora”, 71 din 125 la „preventie”si 52 din 100 la „farmaceutice”. (n.red- suma celor sase punctaje este 452, nu 453, cum se arata in Index).
EHCI 2014 demonsteaza ca, in ciuda crizei financiare, sistemul medical european in ansamblu continua sa se imbunatateasca. Olanda, cu 898 de puncte, se mentine pe primul loc al clasamentului, fiind urmata de Elvetia (855), Norvegia (851), Finlanda (846)si Danemarca (836).
Vezi detaliat scorurile pe cele 6 categorii, pentru toate tarile aflate in clasamentul european, AICI.
Sursa: PaginaMedicala.ro