Imprimare

Preventia in bolile cardiovasculare trebuie realizata printr-o legislatie actualizata

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Sambata, 14 februarie 2015, este marcata Ziua Nationala a Preventiei Cardiovasculare. Cu aceasta ocazie, Fundatia Romana a Inimii cere autoritatilor o legislatie actualizata si o finantare adecvata pentru preventia bolilor cardiovasculare.

Demersul Fundatiei Romane a Inimii vine ca urmare a faptului ca Romania se afla printre tarile cu cea mai ridicata incidenta a cazurilor de boli cardiovasculare.

Conf. dr. Ioan Mircea Coman, presedintele Fundatiei Romane a Inimii, a declarat: „Suntem aici pentru a reaminti autoritatilor ca vorbim de o prioritate majora. Suntem aici pentru a solicita o legislatie actualizata si o finantare adecvata, care sa asigure identificarea precoce si tratamentul eficient al celor la risc; doar astfel vom asigura mentinerea unei tendinte pozitive in controlul bolilor cardiovasculare si vom putea reduce decalajul actual fata de alte tari europene”.

Pe de alta parte, prof. dr. Dorel Sandesc, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, prezent la conferinta de presa premergatoare evenimentului, a spus ca autoritatea pe care o reprezinta a facut demersuri in controlul factorilor de risc ai bolilor cardiovasculare.

„Printre obiectivele importante pe care il avem si in materialul pus la dispozitie, exista fumatul, ca factor de risc major. In acest sens, noi deja am mai avut o intalnire cu Societatea de Pneumologie si cu alti parteneri si am redemarat, sa spunem, un proiect prin care dorim sa adaptam legislatia din Romania la situatia europeana, astfel incat sa asiguram o aplicare adecvata a directivei europene in ceea ce priveste fumatul. Legea din tara nu corepunde cu standardele europene si noi dorim sa promovam o noua lege antifumat care sa corespunda situatiei din UE. (...) Alcoolul este un alt factor de risc important. Aici, am avut o intiativa: MS a initiat realizarea unui consiliu national de lupta impotriva consumului daunator de alcool. (...) Acest consiliu interministerial are si un consiliu administrativ din care vor face parte asociatii profesionale, stiintifice, asa cum sunt societatile medicale, alte ONG-uri cu preocupari serioase in domeniu, precum si unele asociatii din mediul economic. Si desigur, contributia tuturor va putea duce la definirea unor politici eficiente in acest sens”, a explicat secretarul de stat in MS.

Bolile cardiovasculare sunt principala cauza de deces atat in Romania, cat si la nivel mondial, 17,3 milioane de oameni fiind ucisi anual de aceste afectiuni, iar numarul deceselor este de asteptat sa creasca la 23,6 milioane pana in 2030, potrivit unui raport al American Heart Association.

In categoria bolilor cardiovasculare intra mai multe afectiuni, printre care: cardiopatia ischemica, hipertensiunea arteriala, tulburarile de ritm, miocardita, pericardita si endocardita. Toate acestea pot duce in final spre tabloul sever de insuficienta cardiaca. De altfel, inca multi romani sub 45 de ani mor din cauza unor afectiuni ale inimii, iar diabetul zaharat, care are un factor major de risc cardiovascular, afecteaza aproape 12% din populatia adulta a Romaniei.

Fumatul, alimentatia excesiva, stresul si sedentarismul trebuie evitate, pe cat posibil, pentru reducerea bolilor cardiovasculare.

Evenimentul de sambata are drept scop promovarea sanatatii prin incurajarea unui stil de viata cu accent pe activitatea fizica in scop recreactiv.

Autor: Iuliana-Maria Vişan

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Preventia-in-bolile-cardiovasculare-trebuie-realizata-printr-o-legislatie-actualizata_20660/

lauff lautf laurf