Bugetul destinat tratamentului impotriva hemofiliei a fost marit, insa nu suficient de mult
Tratamentul cu factor de coagulare IX, pentru bolnavii de hemofilie, este in continuare insuficient, desi bugetul pentru acest program a fost marit cu 40% in 2014, a declarat, la Institutul Clinic Fundeni, presedintele Asociatiei Nationale a Hemofilicilor din Romania, Nicolae Oniga.
"In continuare bugetul pentru hemofilici, cu toata cresterea facuta, este in continuare sub-bugetat, este in continuare un consum de 1,6 unitati internationale de factor de coagulare per capita ceea ce inseamna jumatate din minimul recomandat pe plan mondial. (...) Tratamentul este in continuare insuficient", a spus Oniga.
Potrivit acestuia, pacientii hemofilici care nu au tratament cu factor de coagulare ajung sa aiba probleme ortopedice, iar unii dintre acestia chiar pot deceda.
"Cel care nu are tratamentul suficient ajunge in continuare la probleme ortopedice ceea ce inseamna acele sechele hemoragice, adica distrugerea articulatiilor. Orice hemoragie care nu este oprita duce in timp la degradare si pacientii ajung cu fel de fel de probleme ortopedice. In unele cazuri, cand hemoragia este intracraniana sau abdominala, pacientii pot deceda fara tratament suficient", a spus Nicolae Oniga.
Ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, a afirmat ca exista, de aproximativ un an, tratament profilactic pentru pacientii hemofilici "care au nevoie".
"Ceea ce va pot asigura eu in momentul de fata este ca noi am asigurat si CNAS in mod continuu, pentru toate necesitatile pe care le-au avut. Incercam sa imbunatatim tot ceea ce nu este in momentul de fata functional", a spus Banicioiu.
Autor: Iuliana-Maria Vişan
Sursa: PaginaMedicala.ro