Lucrari intarziate din cauza birocratiei la Centrul de cercetare de la Spitalul Obregia
Lucrarile la Centrul de cercetare translationala in psihiatrie si neurostiinte de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” au fost initiate in 2009, insa sunt intr-o “intarziere foarte mare” din cauza birocratiei din sistem, a explicat prof. dr. Catalina Tudose, unul dintre autorii proiectului.
Centrul este co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, cu o valoare de peste 71,5 milioane de lei si cu o data de implementare de 35 de luni de la data data semnarii contractului, respectiv de la sfarsitul anului 2012, pana la 30 noiembrie 2015. Peste 58 de milioane de lei reprezinta contributia nerambursabila a Uniunii Europene.
“Lucrarile merg, suntem insa intr-o foarte mare intarziere. Proiectul acesta a venit tarziu, adica a fost pe lista de rezerva in 2009, dar finantarea a inceput in 2012, asa incat suntem la capat de finantare de fonduri europene 2012-2015. (…) Suntem foarte mult decalati, calendarul e mult depasit pentru ca, cadastrul spitalului, care trebuia sa fie o hartie pe care sa o punem in dosar, a durat sase sau sapte luni. (…) De asemenea, procesul de licitatii, initial pentru echipa care a facut proiectul, a durat enorm din cauza contestatiilor interminabile ale diferitelor firme”, a explicat prof. dr. Catalina Tudose, unul dintre initiatorii proiectului si presedintele Societatii Romane Alzheimer, in cadrul unei conferinte.
Proiectul vizeaza dezvoltrea capacitatii de cercetare translationala psihiatrie si neurostiinte prin crearea unei noi infrastructuri de neuroimagistica structurala si functionala cerebrala, de citogenetica si genetica moleculara, de electro-fiziologie, de biochimie performanta si de neuropsihologie, insa a fost blocat din cauza tuturor chestiunilor ce tin de administrativ. Una dintre aceste probleme a fost stabilirea autoritaitii locale care elibereaza autorizatie de constructie.
“Deci asteptam o autorizatie de construcite: ne-am lamurit de unde trebuie sa vina, vine de la Primaria Sectorului 4, dar ca sa castigam timp, am inceput licitatiile pentru firmele care vor construi”, a mai explicat prof. Tudose.
Conform aceleiasi surse, au existat probleme si la nivel de legislatie: Legea 95 din Romania, dupa care se ghideaza spitalele se stat, nu corespundea cu cerintele europene, insa, in timp, problemele ce tin de legislativ au fost, in mare, rezolvate.
Insa, riscurile raman: “Riscurile sunt sa obtinem aparatura si sa nu fie gata cladirea, moment in care nu stiu ce se va intampla, sa speram ca nu suntem in situatia asta chiar sinistra. Mai exista alt risc, acela de a primi aparatura, de a incepe constructia, dar ea sa nu se finalizeze la timp”, a mai spus sursa citata.
Licitatiile pentru aparatura se vor finaliza in luna martie, insa raman de rezolvat licitatiile pentru cosntructie. In acest sens, initiatoarea proiectului a explicat faptul ca statul roman ar putea finanta aceasta ultima parte, de ridicare a cladirii, chiar si dupa incheierea contractului de finantare cu UE.
“Sa speram ca nu va fi totul absurd si daca suntem undeva la 75%, macar, cu parterul gata, ca sa intre aparatura, ca etajul poate sa mai continue. (…) Am prevazut multe cheltuieli la constructie, intre timp ele s-au mai redus. Noi ne gandim ca pentru costurile unei cladiri cu un etaj nu sunt sufocante pentru statul roman, pe cand costurile pentru aparatura aceea pe care nu ne-o putem permite sa o achizitionam, sunt remarcabile”, a mai explicat prof. Tudose.
Obiectivul primordial al acestui proiect este realizarea abordarii multidisciplinara si integratoare a diferitelor arii de cercetare. Centrul de cercetare va cuprinde: laborator de citogenetica si genetica moleculara; laborator de imagistica cerebrala functionala si structurala capabil sa obiectiveze sustraturile patologice la nivel molecular; laborator de biochimie; laborator de electrofiziologie; laborator de investigatii clinice psihiatrice, neurologice si neuropsihiatrice pentru copii, adulti si varstnici; centrul de calcul si statistica si sala de conferinte.
Autor: Iuliana-Maria Vişan
Sursa: PaginaMedicala.ro