Imprimare

INTERDIAB 2015 va avea loc intre 26 si 28 martie, la Bucuresti

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Manifestarea „International Conference on Interdisciplinary Management of Diabetes Mellitus and its Complications – INTERDIAB 2015” este programata in perioada 26-28 martie, la Bucuresti. La acest eveniment vor participa diabetologi si nefrologi romani, precum si profesionisti din specialitatile conexe, impreuna cu persionalitati internationale din domeniul diabetului zaharat si nefrologiei.

Evenimentul se adreseaza profesionistilor din specialitati precum diabet, nutritie si boli metabolice, nefrologie, cardiologie, neurologie, endocrinologie si medicina interna si va fi creditat cu puncte EMC.

Tema principala a conferintei se refera la conexiunile interdisciplinare ale bolii cronice renale diabetice, iar programul stiintific va cuprinde lucrari originale si conferinte.

Pe parcursul celor trei zile de sesiuni stiintifice vor fi abordate teme de maxima importanta din domeniul diabetului zaharat si al bolii cronice de rinichi diabetice (BCRD), precum: factorii metabolici asociati cu etiologia si progresia bolii cronice de rinichi diabetice, profilaxia si managementul terapeutic al denutritiei in BCRD, terapia conservatoare si de substitutie renala in BCRD, evaluarea si managementul riscului cardiovascular la pacientii cu BCRD, tulburari hormonale asociate cu dezvoltarea si progresia BCRD, obezitatea si boala cronica de rinichi diabetica, precum si neuropatia somatica si autonoma in BCRD.

„INTERDIAB 2015 va aduce in Romania pe unii dintre cei mai cunoscuti specialisti de peste hotare in domeniul bolii cronice de rinichi diabetice. Suntem deosebit de onorati sa avem alaturi de noi profesori din Italia, Germania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Suedia, Ungaria si Ucraina, atat ca membri in Comitetul Stiintific al conferintei, cat si ca lectori. Avem convingerea ca va fi o manifestare de inalta tinuta stiintifica si ca, astfel, vom reusi sa crestem nivelul stiintific al profesionistilor romani, precum si sa imbunatatim managementul bolii cronice renale in Romania”, a declarat prof. dr. Cristian Serafinceanu, presedintele Asociatiei pentru Studii Reno-Metabolice si Nutritionale si presedintele conferintei INTERDIAB 2015.

Printre reprezentantii de seama ai lumii medicale romanesti, anuntati ca membri ai Comitetul Stiintific INTERDIAB 2015 se numara: acad. Constantin Ionescu-Targoviste, prof. univ. dr. Maria Mota, prof. univ. dr. Adrian Covic sau dr. Gabriel Tatu-Chitoiu. De asemenea, specialistii romani vor avea alaturi importanti lideri de opinie in domeniul nefrologiei si diabetologiei internationale, precum: prof. univ. dr. Paolo Pozzilli (Italia), prof. univ. dr. Anders Green (Danemarca), prof. univ. dr. Herman Toplak (Austria), prof. univ. dr. Borris Mankovsky (Ucraina), prof. univ. dr. Gyorgy Jermendy (Ungaria), prof. univ. dr. Helmut Schatz (Germania), prof. univ. dr. Peter Rossing (Danemarca), prof. univ.dr. Antonio Ceriello (Spania).

INTERDIAB 2015 este o initiativa a Asociatiei pentru Studii Reno-Metabolice si Nutritionale, prin care se doreste sublinierea importantei abordarii multidisciplinara a bolii cronice renale diabetice, prezentarea rezultatelor cercetarii in acest domeniu si valorificarea interdisciplinara a experientei.

Mai multe informatii despre manifestarea stiintifica pot fi gasite pe website-ul evenimentului: www.interdiab.ro.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/INTERDIAB-2015-va-avea-loc-intre-26-si-28-martie_-la-Bucuresti_20729/

lauff lautf laurf