Conferinta pe tema chirurgiei cardiovasculare, la UMF Carol Davila
Studentii la Medicina, de la UMF “Carol Davila” din Bucuresti, pot participa gratuit la o conferinta pe tema noilor tehnici din cardiologia clinica, interventionala si chirurgicala, vineri, 13 martie, de la ora 18:00, in Amfiteatrul „G. E. Palade”.
Conferinta, denumita „Abordarea moderna a pacientului cardiovascular complex. Aspecte interventionale si chirurgicale”, se desfasoara in cadrul proiectului „Stundent Heart Team”, organizat de Demartamentul SOMS Cardiovascular al Societatii Stiintifice a Studentilor la Medicina (SOMS). Speakeri vor fi conf. dr. Serban Balanescu, seful sectiei de Cardiologie Clinica si Interventionala a Spitalului Monza din Bucuresti si dr. Theodor Cebotaru, seful sectiei de Chirurgie Cardiovasculara a aceluiasi spital. Cei doi vor prezenta cele mai noi tehnici din cardiologia clinica, interventionala (minim-invaziva) si chirurgicala, inclusiv procedurile in premiera nationala efectuate in acest centru cardiovascular (de exemplu, implantarea percutana de proteza valvulara aortica prin abord apical).
In cadul evenimentului de maine, intrarea va fi libera pentru toti studentii UMF „Carol Davila” si se va face pe baza carnetului de student la Facultatea de Medicina, vizat pe anul in curs. Medicii rezidenti care doresc sa participe sunt rugati sa dea un mesaj privat pe pagina SOMS Cardiovascular. Intrarea se va face incapand cu ora 17:45.
Sursa: PaginaMedicala.ro