Imprimare

In jur de 200 de neurologi, prezenti la cursul despre boala Parkinson, din Poiana Brasov

Adaugat in Stiri din domeniul medical

In perioada 23-24 martie, are loc, la Brasov, „Cursul International de boala Parkinson si tulburari ale comportamentului motor”, la care sunt asteptati in jur de 200 de neurologi din tara, eveniment organizat de Societatea pentru Studiul Neuropatiei si Neuroplasticitatii (SSNN) si de Societatea de Neurologie din Romania (SNR).

Tema cursului graviteaza in jurul intrebarii „Cat de aproape sunt cercetatorii lumii de descoperirea tratamentului pentru Parkinson?”.

In cadrul acestei intalniri, vor fi prezentate si cateva dintre proiectele realizate de catre Societatea Romana de Neurologie. Unul dintre acestea, lansat anul trecut, este REPARK (Registrul National de boala Parkinson), care are ca scop generarea primului program de evaluare a incidentei si prevalentei bolii Parkinson in Romania.

Comitetul Stiintific este format din copresedintii: prof. dr. Ovidiu Bajenaru, presedinte de onoare al SNR, impreuna cu prof. dr. Dafin Muresanu presedinte al SNR si dr. Cristian Falup Pecurariu, directorul Cursului International de boala Parkinson si tulburari ale comportamentului motor. La curs vor participa specialisti din numeroase tari, printre care Franta, SUA, Marea Britanie, Germania, Suedia, Spania si Italia.

Romania are 70.000 de bolnavi de Parkinson

In Romania, potrivit datelor oficiale, sunt tratati peste 70.000 de bolnavi cu maladia Parkinson, dar probabil exista un numar mai mare de persoane care inca nu au fost diagnosticate. “Tratamentele disponibile in prezent sunt rezultatele cercetarilor stiintifice aprofundate din ultimii ani”, a declarat Prof. dr. Dafin Muresanu. In prezent, peste 30 de medicamente destinate bolii Parkinson si peste 600 de medicamente destinate bolilor neurologice se afla in cercetare si dezvoltare. Tratamentul bolii Parkinson poate fi medicamentos si/sau chirugical (implantarea unui dispozitiv pentru stimularea unor zone specifice din creier).

Statisticile Asociatiei Europene de Parkinson trag un semnal de alarma cu privire la incidenta cazurilor de boala Parkinson in viitor. Cele mai recente date arata ca la nivel european sunt 1,2 milioane pacienti cu boala Parkinson si numarul acestora este asteptat sa se dubleze pana in 2030. La nivel mondial sunt aproximativ 6 milioane de persoane cu boala Parkinson. Este posibil ca acest numar sa fie mai mare, avand in vedere cazurile inca nediagnosticate. Numai in China exista mai mult de 1,7 milioane de persoane cu aceasta afectiune. Factorii de risc sunt mai greu de identificat, varsta avansata fiind insa unul cert.

Anual, in intreaga lume, zece oameni din 100.000 sunt diagnosticati cu boala Parkinson, a doua afectiune neurodegenerativa dupa boala Alzheimer, care afecteaza, in special, persoane cu varste de peste 65 de ani. In ultimii ani, varsta la care este depistata maladia a scazut la 40-50 de ani. Majoritatea cazurilor se inregistreaza la pacienti a caror varsta depaseste 55 de ani, dar unul din 20 de cazuri are debutul inainte de varsta de 40 de ani. Barbatii sunt mai expusi, statisticile aratand ca prevalenta bolii este de 1,5 barbati la o femeie.

Tarile dezvoltate ale lumii investesc anual sume semnificative in speranta ca cercetatorii vor descoperi modalitati de prevenire si tratament a unor patologii ale creierului, precum boala Parkinson. De notorietare este proiectul initiat anul trecut de SUA - cu un buget de pornire in valoare de 100 de milioane de dolari, intitulat "BRAIN" (Brain Research through Advancing Innovative Neurotechnologies) cu scopul declarat de a dezvolta noi aplicatii tehnologice care vor permite mai bine vizualizarea in timp real a interactiunilor dintre retelele neuronale.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/In-jur-de-200-de-neurologi_-prezenti-la-cursul-despre-boala-Parkinson_-din-Poiana-Brasov_20760/

lauff lautf laurf