MS: Peste 200 de milioane de lei investiti in sectorul intraspitalicesc
Ministerul Sanatatii va aloca in acest an 235 milioane de lei pentru continuarea programelor demarate in 2014 si destinate rezolvarii marilor urgente din sectorul intraspitalicesc, se arata intr-un comunicat al institutiei. Astfel, o suta de mii de pacienti vor beneficia de aceste fonduri si 145 de spitale.
In cadrul acestor programe, Ministerul Sanatatii va deconta medicamente, consumabile si materiale sanitare pentru cele mai grave cazuri tratate in terapie intensiva, pentru infarct miocardic, trauma, accident vascular cerebral si moarte subita.
“Pacientii au inceput sa simta beneficiile acestor programe inca de anul trecut pentru ca nu mai platesc nimic in sectorul intraspitalicesc. Asiguram ingrijirea infarctului miocardic prin finantarea stenturilor necesare, finantam medicamentele trombolitice si consumabilele necesare tratarii accidentului vascular cerebral si decontam defibrilatoarele implantabile pentru profilaxia mortii subite de cauza aritmica. In ceea ce priveste pacientii internati in urma accidentelor cu trauma, decontam materialele de osteosinteza. Peste 100 000 de bolnavi beneficiaza anual de aceste programe in 145 spitale selectionate dupa expertiza, adica acolo unde pot fi tratate astfel de cazuri, precum si in 20 de sectii de terapie intensiva neonatala”, a declarat Nicolae Banicioiu, ministrul Sanatatii.
Conform MS, aceste programe le completeaza pe cele finantate de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, pentru elemente specifice si costisitoare de tratament.
Tot anul acesta, Ministerul Sanatatii va demara alte 4 programe care le vor completa pe cele 5 existente si care vor asigura tratamentul endoscopic in hemoragia digestiva superioara si icter, asigurarea protezelor esofagiene in tratarea neoplasmelor esofagiene, precum si asigurarea tratamentului in chirurgia endovasculara periferica.
Sursa: PaginaMedicala.ro