OMS recunoaste ca raspunsul sau a fost lent in cazul Ebola
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a recunoscut ca a oferit un raspuns "lent si insuficient" in cazul aparitiei focarului si, ulterior, epidemiei de Ebola si ca nu a stiut sa actioneze in mod corect pentru a controla situatia si pentru a comunica in legatura cu periculozitatea acesteia, relateaza Agerpres.
"Raspunsul initial al OMS a fost lent si insuficient, nu am fost destul de agresivi in a alerta lumea, capacitatea noastra de actiune rapida a fost limitata", au existat confuzii cu privire la roluri si responsabilitati in cadrul organizatiei, a recunoscut OMS intr-un document publicat pe site-ul sau si semnat de directorul general al institutiei, Margaret Chan, si de echipa sa executiva.
Acestia s-au angajat sa reformeze OMS pentru a actiona in mod adecvat in cazuri precum aparitia de "focare, urgente umanitare si securitate sanitara mondiala", conform documentului.
Epidemia de Ebola a infectat peste 25.700 de persoane, dintre care 10.600 au decedat. Primul caz a aparut in decembrie 2013 in Guineea Conakri, dar despre existenta focarului de Ebola nu s-a stiut pana in martie 2014 si apoi s-a aflat ca virusul trecuse frontiera tarii si se intinsese in Liberia si Sierra Leone.
Potrivit OMS, faptele au demonstrat ca nu era pregatita pentru o urgenta la scara internationala. Un "obstacol foarte semnificativ" pentru un raspuns eficient a fost neadecvata relatie cu familiile si comunitatile afectate, a apreciat organizatia.
In mod traditional, in Africa de Vest bolnavii sunt ingrijiti acasa iar trupul neinsufletit este spalat si imbratisat, practici care au favorizat raspandirea Ebola, in contextul in care virusul se transmite prin fluide corporale. Pentru a evita repetarea acestor erori, OMS isi va dezvolta capacitatea de a raspunde rapid si efectiv in cazul focarelor de boala si urgentelor umanitare.
Anul acesta, Comitetul Executiv al OMS a solicitat ca aceasta sa devina o entitate operativa care sa poata reactiona in cazul unei urgente sanitare la scara internationala precum epidemia de Ebola. Comitetul Executiv i-a cerut directorului Chan sa procedeze imediat la reforme profunde pentru a se asigura ca lumea, in general, si acest organism, in particular, vor fi pregatite in cazul unei urgente similare.
OMS a mai afirmat ca va califica 2.000 de persoane care sa poata sa actioneze imediat si sa se deplaseze oriunde in lume pentru a lupta impotriva unui eventual focar, astfel incat acesta sa nu se transforme in epidemie.
S-a angajat, de asemenea, sa aiba un fond de rezerva pentru a dispune de bani in cazurile urgente. In comunicat nu se mentioneaza suma, dar la reuniunea din ianuarie, Margaret Chan a spus ca fondul ar trebui sa contina circa 100 de milioane de dolari.
Cu acest prilej, Organizatia Mondiala a Sanatatii i-a cerut comunitatii internationale "sa ia in serios" alertele sanitare.
Sursa: PaginaMedicala.ro