Imprimare

Studiu: Efectul placebo este real, chiar daca pacientii stiu ca tratamentul lor este fals

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Efectul placebo este cat se poate de real, chiar si in situatiile in care pacientii stiu dinainte ca "tratamentul" pe care il primesc este unul lipsit de orice valoare medicala, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Colorado Boulder din Statele Unite, scrie Mediafax.

Savantii americani au descoperit ca pacientii care au primit analgezice false au continuat sa beneficieze de efectul placebo si dupa ce medicii le-au spus ca pastilele respective nu erau autentice.

Exista insa un truc: pentru a resimti acele efecte pozitive, pacientii trebuie sa fi fost conditionati mai intai sa creada ca tratamentul era real - si sa treaca suficient timp pentru ca aceasta credinta sa dea roade.

Voluntarii care au aflat ca pastilele erau false dupa o singura sedinta de terapie nu au resimtit efectul de calmare a durerilor. In schimb, pacientii care au aflat acest lucru dupa patru sedinte au continuat sa resimta efectele benefice.

Pentru a-si testa teoria, oamenii de stiinta au aplicat o sursa de caldura pe antebratele celor 54 de voluntari - suficient pentru a-i face sa resimta senzatia de durere puternica, dar fara a provoca arsuri la nivelul pielii. Dupa ce sursa de caldura a generat la nivelul pielii voluntarilor o temperatura de 47,5 grade Celsius, cercetatorii au aplicat pe antebratele lor un gel despre care s-a spus ca ar contine un analgezic.

In realitate, gelul in cauza era o simpla vaselina care, alaturi de un colorant alimentar, fusese introdusa intr-un recipient asemanator acelora din farmacii. Apoi, fara ca voluntarii sa o stie, medicii au oprit functionarea sursei de caldura, iar pacientii au avut impresia ca tratamentul functioneaza.

Gelul le-a creat acestora din urma iluzia ca au primit un analgezic real, iar ei au fost rugati sa citeasca instructiunile de utilizare ale unui analgezic real si sa spuna daca sufera de afectiuni hepatice si daca au luat recent alte medicamente.

Potrivit autorilor studiului, a fost nevoie de doar patru sedinte de "terapie" pentru a antrena creierele pacientilor sa creada ca primesc semnale de atenuare a durerilor prin folosirea medicamentului fals. Studiul, realizat in colaborare cu cercetatorii de la Universitatea Maryland din orasul Baltimore, a fost publicat in The Journal of Pain.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Studiu_-Efectul-placebo-este-real_-chiar-daca-pacientii-stiu-ca-tratamentul-lor-este-fals_21124/

lauff lautf laurf