O noua generatie de asistenti a absolvit la Scoala Postliceala Sanitara “Carol Davila”
O noua generatie de 368 de viitori asistenti medicali generalisti, absolventi ai Scolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, a depus pe 29 iulie Legamantul Asistentului Medical, celebrand totodata incheierea celui de-al 25-lea an de activitate al primei scoli sanitare din tara.
"Suntem cu totii mandri de voi, iar astazi, in mod special, va felicitam pentru toate rezultatele bune si frumoase pe care le-ati obtinut in toti acesti ani de scoala si suntem convinsi ca veti avea rezultate bune si de aici inainte, in practicarea profesiei. Faptul ca suntem astazi pe aceasta scena se datoreaza in primul rand doamnei dr. Mioara Mincu, fondatoarea acestei scoli in urma cu 25 de ani", a spus prof. Daniela Stoian, director al Scolii Postliceale Sanitare "Carol Davila".
Ceremonia a fost gazduita de Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila", spital partener al scolii noastre in instruirea clinica.
Vicepresedinte al Fundatiei Umaniste Dr. Mioara Mincu, Anca Duca, le-a multumit elevilor prezenti la ceremonie, in numele fundatiei care coordoneaza activitatea scolii, pentru faptul ca au ales sa se pregateasca in cadrul Scolii Postliceale Sanitare "Carol Davila" si pentru ca au fost perseverenti si au terminat cu bine cei trei ani de studiu.
"Vreau sa va mai multumesc, anticipat, pentru ca acolo unde va veti duce sa lucrati, in Romania sau in alta parte, veti face tot ce puteti sa fie cat mai bine. Ati ales o profesie deosebita, aveti o menire foarte frumoasa in viata, profitati de ea si dati tot ce e mai bun din voi", a spus Anca Duca.
In cadrul Ceremoniei, le-au fost inmanate certificatele de mobilitate Europass celor 20 de elevi din anii II si III, participanti in proiectul finantat din fonduri europene: "Performing abilities in European nursing care", derulat in acest an scolar, in Cipru.
"Un numar de 64 de elevi ai scolii vor beneficia si in urmatorii doi ani de pregatire profesionala la standarde europene inalte, prin stagii practice de cate 3 saptamani desfasurate in spitale din Grecia si Germania, in cadrul unui nou proiect de mobilitate Erasmus+", a mentionat prof. Lidia Moise, profesor coordonator a 3 proiecte europene derulate de scoala noastra in cadrul programelor Leonardo da Vinci si Erasmus+.
"O experienta europeana si un astfel de certificat Europass va va ajuta cu siguranta in cariera, fie ca veti decide sa plecati in strainatate fie ca veti ramane sa ajutati cu profesionalism tara voastra, sa iasa dintr-un oarecare marasm in care se afla", a spus prof. nursing Maria Parlog, profesor monitor nursing in cadrul proiectelor europene Erasmus+ ale scolii si Responsabil Instruire Clinica.
Cu aceasta ocazie, au fost premiati si elevii anilor I si II, calificarea AMG, care au obtinut cele mai bune rezultate la invatatura in anul scolar 2014-2015.
Scoala Postliceala Sanitara "Carol Davila" este o institutie de invatamant preuniversitar particular, acreditata, care pregateste asistenti medicali pentru cele trei calificari: Asistenti Medicali Generalisti, Asistenti Medicali de Farmacie si Asistenti Medicali de Balneofiziokinetoterapie si Recuperare. Fondata in 1990 si condusa pana in anul 2008 de catre dr. Mioara Mincu, scoala isi continua acum activitatea sub patronajul Fundatiei Umaniste “Dr. Mioara Mincu”.
Sursa: PaginaMedicala.ro