Imprimare

Comunitatea medicala virtuala se uneste, iar “greva” este cuvantul-cheie

Adaugat in Stiri din domeniul medical

In utlimele zile, comunitatea medicala s-a unit pe retelele de socializare pentru a milita impotriva statutului lor de functionari publici si pentru salarii mai mari. In aceasta comunitate, care a ajuns la 12 mii de membri, s-au alaturat medicii de familie, asistentii medicali, dar si medicii romani din strainatate.

„Chiar daca sunt in Franta, sustin initiativa! Nu zic nu unei posibile intoarceri, nicaieri nu este ca acasa, va asigur! Dar nu ma pot intoarce acolo unde ma simt ca un cersetor, neputand sa ma ajut pe mine, nu mi pot ajuta pacientii! Va salut cu respect”, a spus Costina Enescu, medic in Franta.

„Nu avem ce sa mai asteptam, acum e momentul! O saptamana este suficient sa disparem toti din radar, o saptamana este suficient pentru a ne castiga respectul cuvenit, salariu direct proportional cu munca si coronarele lasate la spital si in primul rand statutul nostru in societatea romaneasca”, spune un alt medic.

Unul dintre administratorii grupului face apel catre toti medicii membrii sa raspandeasca vestea, sa trimita mai departe mesajul, sa se uneasca, printre altele, si pentru demnitate profesionala.

„DRAGI COLEGI,

Am inceput ca o reactie la nesimtirea celor care ne guverneaza si care nu considera ca ne meritam locul in aceasta societate.

Suntem profesia cea mai umilita prin salariile cele mai mici din Uniunea Europeana, prin permanenta batjocorire a profesionalismului nostru, prin ofensele aduse asupra moralitatii noastre. Suntem ponegriti zi de zi!

Suntem inca un grup mic, dar il putem creste fiecare. Vorbiti cu colegii vostri care poate nu au incredere in retele de socializare. Popularizati sentimentele si intentiile voastre tuturor colegilor care sunt apasati de cantitatea imensa de munca datorata lipsurilor de medici, asistente, infirmiere, de aparatura performanta, de service al acestei aparaturi, de materiale sanitare elementare. Suntem convinsi ca in provincie se lucreaza in conditii foarte grele si de asemenea, pacientii, oameni simpli nu pot beneficia de tratamente corespunzatoare.
Suntem pana acum SINGURA reactie a medicilor la umilirea celor care ne-au incadrat cu statut de functionar public. Nicaieri in lume doctorul nu are statut de functionar public.

Nimeni din liderii nostri de opinie, marile nume din medicina, nu a suflat un cuvant sa ne ajute. Pesemne ca le lipseste curajul sau deja lehamitea a pus stapanire pe toti.

Noi suntem inca tineri, avem o viata de dus inca in Romania, avem copii studenti la medicina, avem parinti pensionari sau rude bolnave care nu pot ajunge dupa o viata de munca sa se trateze in Viena, Turcia sau in Spitale Private care sunt doar in stadiul de germene.

Trebuie sa ni se auda si noua vuietul, ca un urlet al nedreptatii!

Pentru inceput sfatul nostru este sa incercam sa lucram exact dupa orarul nostru actual de functionar public 8-14, si o singura garda obligatorie daca se poate. Nu mai faceti consultatii in plus. Sau operatii. Sau anestezii. Respectati orarul legal si nu mai faceti activitati paralele.Convingeti-va colegii. Astfel se va vedea cu adevarat cat munceste in plus un medic, cu adevarat si cate falii are sistemul”, a spus dr. Coriu Letitia-Veronica, unul dintre administratorii grupului.

Demers pentru un act medical „coerent, competent si empatic cu suferinta bolnavului”

Medicii vor sa se reuneasca, avand ca scop nu doar salariile sau programul de lucru, ci si pentru un act medical de calitate in respect pentru bolnavul din fata.

„Ce as vrea eu sa se inteleaga foarte clar, este ca acest grup nu are ca scop doar veniturile medicilor sau programul de lucru; este vorba de un demers catre un altfel de act medical- coerent, competent, empatic cu suferinta bolnavului, in ton cu vremurile, adica la nivelul unor tari care aloca procentaje asemanatoare din PIB pt sanatate! Vreau sa pot sa imi vad pacientii in liniste si pe indelete, sa le dedic experienta capatata in zeci de ani de studii si sacrificii. Dar asta nu se poate intampla cand statul te umileste, alti bugetari-magistratii, te umilesc (...). Intreb celelalte categorii profesionale: Voi ati putea lucra in tihna la un proiect in aceste conditii? Iar proiectul la care lucram noi in fiecare zi este salvarea vietii omenesti! La modul cel mai concret! Nu vrem privilegii, ci tratament egal intre bugetarii tarii”, a explicat si dr. Elena Copaciu.

Unii dintre membri arata ca miscarea pe care vor sa o realizeze trebuie sa aiba un fundament – o petite coerenta, trimisa catre Camera Federativa, Colegiul Medicilor din Romania, Presedintie.

Altii explica de ce nu se poate face greva decat in conditiile legii 62/2011, care este „foarte restrictiva”.

„Singura greva ” legala” se poate face in momentul negocierilor CCM si doar daca nu ai un CCM. Potrivit art. 190, greva poate fi declarata NUMAI pentru apararea intereselor cu carecter profesional, economic si social, pe baza legisltiei in vigoare. Nu se poate face greva pentru schimbarea legislatiei sau pentru revendicari care necesita adoptarea unor noi acte normative”, a explicat unul dintre membri.

Solutiile ar trebui gasite la discutii cu factorii de decizie, cu clasa politica, iar demersul trebuie inceput cu dezbateri la Ministerul Sanatatii, pentru schimbarea legii.

Citeste si: Propunere: Legea salarizarii va aduce venituri mai mari, in Sanatate. Cat vor primi rezidentii

Autor: Iuliana-Maria Vişan

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Comunitatea-medicala-virtuala-se-uneste_-iar-_greva_-este-cuvantul-cheie_21161/

lauff lautf laurf