Imprimare

COPAC lanseaza Campania “Pacient de Romania – 6% pentru Sanatate”

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania (COPAC) a lansat campania "Pacient de Romania - 6% pentru Sanatate", prin care solicita alocarea unui buget care sa permita accesul integral la servicii de calitate, tratament inovativ si salarizarea personalului medical.

"Ca pacienti romani, ne dorim sa avem acces integral la tratamente compensate si terapii inovatoare, sa nu fim nevoiti sa intrerupem tratamentul sau sa modificam schema terapeutica in functie de ce gasim in farmacii. Ne dorim sa avem acces la investigatii, monitorizare si servicii medicale ori de cate ori avem nevoie, ne dorim sa avem personal medical bine pregatit, iar pentru toate acestea sistemul are nevoie de bani si de o politica coerenta", a declarat Radu Ganescu, presedintele COPAC.

Radu Ganescu a mai spus ca pacientii trebuie sa beneficieze de conditii decente in sistemul sanitar romanesc si sa nu mai fie tratati ca „pacienti de mana a doua” ai Europei.

"Pana acum ne-am ocupat ca sistemul sa supravietuiasca. De acum inainte ne dorim sa existe conditii decente in sistemul de sanatate. Ne dorim sa nu mai fim tratati ca pacienti de mana a doua ai Europei, dar pentru ca acest lucru sa se intample este nevoie de o finantare corespunzatoare si o regandire a sistemului. Primul pas trebuie sa fie acordare a 6% din PIB pentru sanatate", a mai spus Ganescu.

Reprezentatul COPAC a explicat ca salarizarea promisa in sanatate ar trebui sa se regaseasca in finantarea intregului sistem, si nu in economiile facute de stat in urma introducerii cardului de sanatate sau a micsorarii pretului la medicamente.

„Trebuie sa consideram sanatatea ca o necesitate, nu ca o noua cheltuiala si o investitie pe viitor. Ne numaram printre cetatenii Uniunii Europene care au cel mai limitat acces la servicii medicale, la tratamente, la medicamente si cu un personal medical nemultumit din cauza salarizarii. Cred ca o salarizare corecta se pote face numai cu o finantare corecta a sistemului de sanatate. Credem ca nu este o solutie sa distribuim acea farama de bani din sanatate dintr-o parte in alta: sa incercam astazi sa crestem salariile, maine sa aducem molecule noi, poimaine sa imbunatatim serviciile medicale . Cred ca toate toate lucrurile trebuie facute treptat, in acelasi timp. Degeaba avem un medic cu un salariu ponderat daca nu are cu ce sa ne trateze, daca pacientul trebuie sa se deplaseze 100 de km din rural in urbna, ca sa aiba acces la servicii medicale”, a mai spus Radu Ganescu.

El a mai aratat ca au fost bani in sistem si ca fondurile din sanatate au tot crescut, insa acestia au fost alocati pentru plata datoriilor.

"Sistemul trebuie sa fie finantat corect de la buget, pentru ca ceea ce se aduna prin Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate nu este suficient pentru o asistenta medicala de calitate. In plus nu se poate face o finantare corecta fara sa stim cati pacienti avem", a mai spus Ganescu.

Pe de alta parte, Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Nationale a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), a spus ca, din cauza subfinantarii, au de suferit chiar programele nationale de sanatate si implicit pacientii care ar trebui sa primeasca tratamente gratuite in cadrul acestora.

"As putea da exemplul programului national HIV/SIDA, unde este asigurat tratamentul, dar Casa Nationala de Asigurari de Sanatate nu aloca spitalelor sumele necesare pentru realizarea unor analize. Si vorbim de spitalele care dezvolta acest program, respectiv cele din Cluj, Iasi, Targu Mures, Timisoara si Constanta. Si programul national de tuberculoza este afectat de lipsa finantarii, nefiind asigurata monitorizarea pacientilor", a mai spus Iulian Petre.

Campania de strangere de semnaturi privind alocarea a 6% din PIB pentru sanatate va incepe in 2 septembrie, cand caravana va fi in Piata Universitatii, dupa care va pleca spre Cluj, Timisoara, Craiova si Iasi. La sfarsitul campaniei, va avea loc o intalnire la Palatul Parlamentului unde vor fi prezenti toti parlamentarii care vor sa sustina aceasta initiativa, precum si oficiali din sanatate.

Campania ”Pacient de Romania” este realizata in parteneriat cu Ordinul Asistentilor Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, Federatia Sanias, Asociatia Medicilor Rezidenti, Societatea Multidisciplinara a Medicilor Rezidenti si sustinuta de Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente.

Un astfel de demers a mai fost initiata tot de COPAC in urma cu 5 ani.

Autor: Iuliana-Maria Vişan

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/COPAC-lanseaza-Campania-_Pacient-de-Romania-_-6_-pentru-Sanatate__21186/

lauff lautf laurf