Imprimare

Autoritatea de Management al Calitatii in Sanatate doreste acreditare internationala

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Autoritatea Nationala de Management al Calitatii in Sanatate (ANMCS) a inceput demersurile pentru acreditatea de catre Societatea Internationala pentru Calitate in Sanatate (ISQua).

Acreditarea de catre ISQua vizeaza atat acreditarea standardelor de calitate, cat si acreditarea ANMCS si a programelor de training.

”Autoritatea Nationala de Management al Calitatii in Sanatate doreste sa schimbe mentalitatea in sistemul medical, punand accentul pe calitatea serviciilor medicale si pe siguranta pacientului. Intregul concept pe care se fundamenteaza politica de calitate a serviciilor de sanatate promovata de ANMCS are la baza principiile internationale in domeniu. Unul din obiectivele noastre este sa fim acreditati de catre ISQua, pentru a fi recunoscuti pe plan international”, a declarat dr. Vasile Cepoi, presedintele Autoritatii Nationale de Management al Calitatii in Sanatate.

Pentru a obtine acreditarea internationala, primul pas este revizuirea si completarea standardelor de calitate. In prezent, ANMCS este in proces de selectare a expertilor care vor lucra la elaborarea editiei a II-a a standardelor pentru spitale. Expertii vor fi selectati pe baza propunerilor primite de la asociatiile de pacienti, organizatiile profesionale, sindicate, institutii si autoritati din domeniu, pe baza unor criterii foarte clare de competenta.

Ulterior, vor urma alte selectii pentru experti pentru realizarea standardelor pentru medicina primara, ambulatoriu, etc. Procesul de selectie este organizat potrivit preverilor Hotararii de Guvern 629/2015 privind componenta, atributiile, modul de organizare si functionare ale Autoritatii Nationale de Management al Calitatii in Sanatate.

”Procedura noastra respecta regulile internationale de adoptare a unor standarde si ar trebui sa determine un grad crescut de acceptare din partea profesionistilor, care le vor implementa. Principiile care vor trebui respectate in elaborarea standardelor sunt cele pe care le promoveaza ISQua. Implementarea acestor standarde va trebui sa duca la accesul facil la serviciile medicale de care au nevoie pacientii, o mai buna informare a acestora cu privire la problemele lor si la implicarea pacientului in luarea deciziilor”, a declarat presedintele ANMCS.

Misiunea ANMCS este sa determine asigurarea si imbunatatirea continua a calitatii serviciilor de sanatate si a sigurantei pacientului prin modificarea culturii organizatiilor din sanatate, standardizare, evaluarea serviciilor de sanatate si acreditarea unitatilor sanitare punand pacientul in centrul sistemului.

ANMCS a fost infiintata prin reorganizarea Comisiei de Acreditare a Spitalelor (CoNAS).

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Autoritatea-de-Management-al-Calitatii-in-Sanatate-doreste-acreditare-internationala_21267/

lauff lautf laurf