Presedinte, Ordinul Arhitectilor: Trebuie gasita o forma pentru verificarea spitalelor
Presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, Serban Tiganas, a remarcat utilitatea identificarii unei formule care sa permita verificarea starii de sanatate a unor constructii medicale, in cadrul forumului international "Building Health", care urmareste promovarea calitatii spatiului medical, scrie Agerpres.
"O forma care sa permita crearea unui sistem independent de apreciere, unde nu cel responsabil se evalueaza pe sine (...) o organizatie care pe criterii absolut bine dozate si aplicate sa poata sa evalueze starea de sanatate si calitatea unui spital si sa formuleze masurile necesare pentru a o imbunatati. Adica sa stim care spital este de doua stele, de trei stele, de patru stele", a explicat Tiganas.
El a adaugat ca in Romania, un spital al viitorului ar trebui orientat catre pacient, astfel incat in momentul in care acesta paseste pragul cladirii sa nu adauge si alte griji problemei de sanatate cu care se confrunta deja.
"In momentul in care pacientul trece pragul unui spital, sa fie un mediu in care — aproape as glumi — sa nici nu simta ca traverseaza un moment dificil. Sa nu adauge la sensibilitatea problemei de sanatate pe care o are alte stresuri. Sa fie un mediu prietenos, din toate punctele de vedere", a precizat Serban Tiganas.
El a insistat si asupra importantei realizarii tuturor investitiilor publice prin concurs.
"Sa dispara aceste licitatii orientate catre pretul cel mai mic, catre alte mecanisme care favorizeaza coruptia si sistemul proiectare-executie — notoriu in Europa si in lume ca fiind un sistem vulnerabil la o serie intreaga de alte interese decat obtinerea calitatii", a adaugat el.
Presedintele OAR a apreciat ca ar putea fi util ca primele constructii moderne in domeniul sanatatii sa fie realizate de arhitecti straini, cu mai multa experienta in domeniu, pentru ca apoi arhitectii romani sa preia stafeta.
"Daca am fi intr-o tara autentic europeana, integrata, asta ar insemna ca standardele pentru constructie ar trebui sa fie aceleasi, ca profesionistii care ar putea sa castige si sa realizeze proiecte si firmele, contractorii care ar trebui sa le execute, pot veni de oriunde, pentru ca gasesc in Romania aceleasi conditii", a subliniat el.
La randul sau, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, dr. Gheorghe Borcean, a remarcat ca este necesara o remodelare a spitalelor existente, astfel incat acestea sa corespunda cerintelor tehnice actuale, sa constituie unitati primitoare pentru pacienti si sa respecte in acelasi timp criteriile de ecologie.
"Este un proiect generos de angajare a doua profesii liberale in dezvoltarea unui parteneriat, nu atat pentru binele acestor profesii, cat pentru binele societatii, pacientilor si profesionistilor care lucreaza in spatiile pe care le-am dori altfel organizate", a subliniat el.
Sursa: PaginaMedicala.ro