Imprimare

Stagii de pregatire in Barcelona, pentru studentii la Medicina

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Proiectul de stagii de practica se afla in plina desfasurare in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta „Sf. Pantelimon” Bucuresti, oferind pentru 150 de studenti informatii si sfaturi avizate. Saisprezece castigatori ai concursului organizat in cadrul acestui program, au efectuat deja stagiile de pregatire practica la Spitalului Mollet, din Barcelona.

Managerul proiectului „Program de stagii de practica in chirurgie generala si ginecologica si consiliere profesionala pentru studenti la medicina”, prof. dr. Vlad Constantin, a afirmat ca „necesitatea genezei proiectelor a aparut din considerente legate de student, de actul de invatare, si de posibilitatea de a impleti aceste lucruri printr-o interfata solida, care sa ofere conditii net superioare de realizare a dezideratelor comune cadru didactic-student. Studentii sunt determinanti in perpetuarea acestor proiecte, acestia s-au inscris in numar mare, provenind din toti anii de studiu ( UMF Carol Davila, Bucuresti), dovedind sete de cunoastere si dorinta de aprofundare notabile. Echipa a avut ca nucleu un grup de colegi-cadre didactice care, desi tinere, deja au confirmat in domeniul academic; incorporarea lor a venit firesc, si a fost inca o confirmare a vocatiei lor in materie de medicina si pedagogie”.

Dr. Simona Bobic, medic rezident implicat in proiect in calitate de mentor, a declarat ca “interesul studentilor a crescut pe masura ce au aprofundat deprinderi practice; au devenit mai increzatori, au reusit sa lucreze in echipa si sa se orienteze profesional iar experienta Barcelona a fost o experienta interesanta, atat pentru mine, cat si pentru studenti, cu o buna cooperare cu echipa de medici din Barcelona, in urma careia am realizat ca ne-am integrat destul de usor si am indeplinit obiectivele propuse”.

Astfel, proiectul isi extinde aria grupului tinta, deoarece pe langa beneficiarii directi, viitori pacienti ai acestor tineri studenti la medicina vor avea posibilitatea de a fi diagnosticati si tratati de tineri medici care au avut oportunitatea de interactiona si cu alte sisteme sanitare europene. Studentii participanti la stagii, practic, au avut posibilitatea de a intelege ca medicina este o specialitate in continua schimbare si deschidere.

Acest proiect este cofinantat de Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, si are ca obiectiv principal cresterea gradului de ocupare si cresterea adaptabilitatii la primul loc de munca relevant pentru 150 de studenti la medicina, pe o durata de 5 luni, incheindu-se la sfarsitul acestui an.

Autor: Iuliana-Maria Vișan

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Stagii-de-pregatire-in-Barcelona_-pentru-studentii-la-Medicina_21392/

lauff lautf laurf