Prof. dr. Ioan Lascar: Aproape 3.000 de medici bucuresteni plecati in strainatate in ultimii 8 ani
Aproximativ 3.000 de medici din Capitala au solicitat, din 2007 pana in prezent, Colegiului Medicilor Bucuresti documente de plecare in strainatate, a declarat presedintele institutiei, prof. dr. Ioan Lascar, intr-un interviu acordat AGERPRES.
"Daca este sa ma refer la ritmul de plecare al medicilor din celelalte specialitati — si asta va spun prin prisma experientei pe care am acumulat-o la Colegiul Medicilor din Bucuresti—, in ultimii ani, de la momentul aderarii Romaniei la spatiul european, din 2007 pana in prezent, din aproximativ 14.000 de medici cati aveam noi inmatriculati in baza de date a Colegiului Medicilor din Bucuresti, asta inseamna aproximativ 30% din medicii din Romania, aproape 3.000 au solicitat documentele de plecare in strainatate", a afirmat profesorul doctor.
Potrivit acestuia, in momentul de fata, cateva specialitati au devenit deja deficitare tocmai din cauza acestui fenomen.
"Este vorba de Anestezie Terapie Intensiva, Imagistica si chiar cateva specialitati chirurgicale, aceasta creand o reala problema pentru sistemul de sanatate din Romania. (...) Sunt cauze numeroase care motiveaza aceasta optiune a medicilor tineri. Sigur ca este o optiune personala, in ultima instanta, dar motivele invocate cel mai frecvent sunt cele legate de nivelul de remuneratie si, precum bine stiti, diferenta este, uneori, astronomica intre retributia unui medic specialist sau medic rezident mai ales din Romania raportat la nivelul de remuneratie din alte tari europene", a sustinut medicul.
Sursa: PaginaMedicala.ro